Regizorul italian a explicat de ce lungmetrajul său, \"September Eleven 1683\", este \"incorect politic\". Sursa: CODRIN PRISECARU
Deocamdată filmările din România la "September Eleven 1683", în regia lui Renzo Martinelli, au fost sistate; cineastul a avut timp să şi vorbească despre lungmetrajul său. "E un film epic bazat pe un eveniment real din 11 septembrie 1683. Oricine ştie de 11 septembrie 2001, căci toată lumea a fost şocată de brutalitatea atacurilor. Dar nimeni nu mai ştie de acel 11 septembrie de acum trei secole. Europa era cât pe ce să fie cucerită şi supusă de islam. O armată de 300.000 de soldaţi s-a deplasat de la Istanbul până la Viena, cu scopul de a o cuceri, apoi de a porni spre Roma şi de a transforma bazilica Sfântul Petru într-o moschee. Asta e povestea din filmul nostru", explică Martinelli.
"Europa în care trăim azi e foarte apropiată de aceea din 1683. Pierderea identităţii, lumea creştină era complet divizată, războiul de 30 de ani se terminase de câţiva ani, erau obosiţi şi numai buni pentru a fi cuceriţi. Europa era slabă. Şi ar fi fost cucerită dacă n-ar fi existat acest preot, Marco d’Aviano. El şi-a dat seama mult mai devreme decât ambasadorii şi intelectualii că musulmanii erau gata să atace Viena şi l-a avertizat pe Leopold I", detaliază Martinelli motivul pentru care şi-a ales drept protagonist pe acest călugăr.
Alt Papă, alte implicaţii
Având în vedere subiectul, se aşteaptă ca filmul său să fie sprijinit de Vatican? "Nu. (...) Dacă Ioan Paul al II-lea ar fi fost Papă, mi-ar fi fost cu mult mai uşor, el era un om extraordinar. Papa Ratzinger preferă să nu vorbească despre d’Aviano. În ultimele discursuri spune să ne deschidem inimile către islam şi nu sunt foarte sigur că ăsta ar fi cel mai bun lucru pe care îl putem face cu tipii ăştia", arată Martinelli.
"d’Aviano nu e fo