Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucşaru a desfiinţat oficial Unirea Urziceni! "Lupul singuratic": "Eu cu cine mai ţin acum?"

Publicat in Pro Sport, luni 27 iunie 2011 ·

Unirea Urziceni era ca şi retrogradată încă din momentulexodului de jucători din toamna lui 2010. Puţină lume se aşteptaînsă ca fosta campioană din 2009 să dispară la doar doi anidistanţă de participarea în grupele Ligii Campionilor. Acum, pestadionul din Urziceni, unde în 2008 a venit Hamburgul lui Petrici,Olic şi De Jong, echipa unei comune vecine joacă meciuri de Liga aV-a.

Dumitru Bucşaru a avut un plan bine pus la punct, acela de adesfiinţa clubul din Urziceni, şi i-a ieşit la fix. După un sezontrecut chinuit, echipa a retrogradat pe plan sportiv, dar n-a depusdosarul de licenţă nici pentru Liga a II-a. Unirea era aşteptatămăcar în a treia ligă, dar patronul n-a vrut să mai audă de fotbalşi a refuzat să mai înscrie Urziceniul în vreo ligă. Astfel,Unirea, campionă în 2009 şi vicecampioană în 2010, echipă care aacumulat opt puncte în grupele Ligii şi a jucat în primăvaraeuropeană cu Liverpool, nu mai există!

Semiparagină. Doarbaza mai e îngrijită

Zilele trecute am dat o fugă până la Urziceni pentru a vedea cuochii noştri transformările din ultimul timp şi, într-adevăr,priveliştea e dezolantă. La intrarea dinspre DN 2 te întâmpină opancartă ciuruită de pietre şi mâncată de rugină, pe care abia semai poate observa săgeata roşie cu mesajul: "Spre baza Clubului deFotbal Unirea Valahorum Urziceni". Surprinzător, baza în sine nuarată rău. Explicaţia o primim de la îngrijitori: "Păi e a lui,personală, nu ca stadionul". La stadionul Tinererului, lucrurilestau însă cu totul altfel. N-au apucat să crească buruienile, darporţile sunt închise, iar la intrare nu e nici măcar un paznic. Şidin stradă lucrurile arată la fel de rău. Vopseaua mâncată de latribuna oficială şi gropile unde odată a stat nocturna vândută decurând Chiajnei completează peisajul.

"Lupulsinguratic": "Eu cu cine mai ţin acum?"

Drama acestei decăderi poate fi cel mai

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Detaliul observat la Donald Trump, la înmormântarea Papei Francisc, ce stârnește speculații pe internet. VIDEO

HotNews acum 2 ore
Pe rețelele sociale, mulți utilizatori au remarcat dificultățile președintelui american Donald Trump în timp ce cobora treptele din Piața Sfântul Petru, la funeraliile Papei Francisc, scrie publicația italiană Corriere della Sera. În imaginile publi

O explozie gigantică a făcut 516 victime, într-un port petrolier din Iran | VIDEO

Libertatea acum o ora
O explozie puternică a zguduit sâmbătă cel mai mare port comercial din Iran, rănind peste 500 de persoane, potrivit France24. Incidentul a avut loc la portul Shahid Rajaee din provincia Hormozgan, în sudul țării.

Sancțiune pentru bărbatul care s-a urcat pe clădirea Înaltei Curți. A coborât după mai bine de 10 ore de protest

HotNews acum 4 ore
Bărbatul ca s-a urcat pe clădirea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în semn de protest după ce instanţa supremă a desființat decizia judecătorului de la Curtea de Apel Ploieşti, a fost amendat cu 1.500 de lei de către jandarmi. „În jurul orei 02

Fost şef al SIE, despre prezenţa Dianei Şoşoacă la Ambasada Rusiei: Pe ruşi îi amuză. Sunt tot felul de fripturişti care stau la coadă la recepţii, să fie văzuţi pe acolo. E o mafie a invitaţiilor la recepţii la ambasade - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Silviu Predoiu, fost director adjunct al SIE, în prezent candidat la alegerile prezidenţiale, susţine că prezenţa Dianei Şoşoacă şi a altor politiceni români la Ambasada Rusiei a fost ”o surpriză neplăcută” pentru serviciile secrete din România. În

Zelenski spune că întâlnirea cu Trump are „potenţialul de a deveni istorică”

Ziarul Financiar acum o ora
Volodimir Zelenski a descris întâlnirea sa cu Donald Trump, care a avut loc sâmbătă, înaintea înmormântării Papei, ca având „potenţialul de a deveni istorică”, potrivit SkyNews. „A fost o întâlnire simbolică, care are potenţialul de a deveni istoric

Victor Ponta acuză un atac cu boţi asupra conturilor sale: Totul a început pe 20 aprilie, de Paşti

Ziarul Financiar acum 35 minute
Oameni din echipa de campanie a lui Victor Ponta au spus pentru HotNews că „atacul a început în dimineaţa zilei de Paşti, la ora 5.00.” Atunci, au început să apară urmăritori din Brazilia, India, Rusia şi Uzbekistan, notează gandul.ro. Potrivit surs

Numărul răniţilor după explozia din portul Bandar Abbas ajunge trece de 500

Ziarul Financiar acum 2 ore
Cel puţin 500 de persoane au fost rănite după ce o explozie puternică a zguduit sâmbătă portul Shahid Rajaee din oraşul Bandar Abbas din sudul Iranului, relatează CNN. Explozia a avut loc în timp ce Iranul începea o a treia rundă de negocieri nuclea

Hamasul se declară pregătit să elibereze toţi ostaticii în schimbul unui armistiţiu de cinci ani

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas se declară sâmbătă pregătită să încheie un acord prin care să elibereze într-o singură operaţiune toţi ostaticii ţinuţi în Fâşia Gaza şi care să prevadă un armistiţiu de cinci ani cu Israelul, care a efectuat sâ

Irina Bara, în semifinale la turneul ITF de la Charlottesville

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea de tenis Irina Bara, locul 281 WTA, s-a calificat în semifinale la turneul ITF de la Charlottesville (SUA), cu premii de 100.000 de dolari. Bara a trecut în sferturi de americanca Lauren Davis, scor 6-3, 7-6 (2). În semifinale, Bara va ev

Ministerul de Interne lămurește temerile despre noul buletin electronic: „Nu te lăsa intimidat că are CIP”

Gandul acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) clarifică temerile și miturile apărute în jurul noii Cărți Electronice de Identitate (CEI), subliniind că documentul aduce mai multă siguranță cetățenilor, nu un control asupra vieții lor. Într-un mesaj oficial, M

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/19°
dum.

5°/15°
lun.

5°/17°
mar.

5°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/15°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

10°/20°
dum.

8°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
Timisoara
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

7°/15°
lun.

11°/19°
mar.

9°/21°