În doar câteva luni, capitala Banatului înregistrează două premiere istorice în mediul academic din România: înfiinţarea unui consorţiu universitar şi fuziunea Medicinei şi Politehnicii. Cele mai puternice universităţi din Timişoara îşi „unesc destinele”. Fuziunea dintre cele două instituţii începe, însă, uşor cu stângul.
CITEŞTE ŞI:
Argumentele unei decizii istorice pentru România: unirea Medicinei şi Politehnicii într-o megauniversitate. Vezi ce schimbări aduce decizia!
Timişoara este la un pas să înregistreze o nouă premieră naţională. În urmă cu trei luni, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara şi Universitatea Politehnica înfiinţau primul concern universitar din România. Pasul spre o nouă premieră a fost făcut de senatele celor două universităţi, care au decis că e bine ca instituţiile să fuzioneze. Rectorul de la Politehnică, Nicolae Robu, dă ca sigură contopirea dintre universitatea pe care o conduce şi Medicină.
„Senatele au aprobat fuziunea lor şi un set de principii care să stea la baza funcţionării”, a spus Nicolae Robu. De partea cealaltă, prorectorul didactic de la Universitatea de Medicină, Marius Raica, este mai precaut. Acesta spune că hotărârea luată de senatul de la Medicină este de „demarare a negocierilor, în niciun caz fuziunea necondiţionată”. „Toţi ne-am exprimat dorinţa de fuziune pentru că ne dăm seama că doar o universitate mare poate rezista noilor provocări, dar e vorba de clarificarea tuturor capitolelor, începând de la personal şi până la intabularea clădirilor”, a spus prorectorul.
Cum se va numi universitatea?
Rectorul Politehnicii susţine că dacă totul decurge conform planului sunt şanse ca, de la toamnă, studenţii de la Medicină şi Politehnică să fie colegi ai aceleiaşi universităţi. Chiar dacă pare o problemă minoră, numele noii megauniversităţi poate crea diversiuni. Of