Marian Vanghelie nu mai e şef la PSD Bucureşti. Potrivit Realitatea TV, preşedintele PSD Victor Ponta ar fi cerut, luni, înlocuirea lui Vanghelie de la filiala din Capitală.
Potrivit surselor Realitatea TV, Comitetul Executiv (CEx) naţional al PSD a acceptat prin vot propunerea făcută de Victor Ponta, de înlăturare a lui Marian Vanghelie de la conducerea filialei PSD Bucureşti.
Ponta ar conduce interimar filiala PSD Bucureşti.
ACTUALIZARE 1: "Marian Vanghelie e cel mai important, o să vedeţi", a spus primarul Sectorului 5 al Bucureştilor, la ieşirea de la şedinţa PSD. El nu a vrut să facă alte declaraţii dar le-a spus doar atât jurnaliştilor care l-au întrebat ce părere are despre decizie: "Întrebaţi-l pe preşedintele partidului!".
ACTUALIZARE 2: Victor Ponta a declarat, la ieşirea de la CEx, că decizia este strict organizatorică. El a explicat că organizaţia Bucureşti va fi condusă de un birou de coordonare, al cărui preşedinte este chiar Ponta. Printre membrii acestui birou se află şi Marian Vanghelie. Din acesta mai fac parte Ion Iliescu şi Adrian Năstase.
ACTUALIZARE 3: "Am luat decizia ca organizaţia Bucureşti să fie condusă de un birou provizoriu de coordonare format din Rodica Nassar, Corina Creţu, Ecaterina Andronescu, Marian Vanghelie, Ion Iliescu, Adrian Năstase, iar eu sunt membrul coordonator", a declarat Victor Ponta, conform Antena 3.
Potrivit acestuia, biroul provizoriu de coordonare are caracter provizoriu şi s-a constituit pentru alegerile la primăria generală, cele de sector şi Consiliul General.
Întrebat ce are să-i reproşeze lui Vanghelie, preşedintele PSD a spus că aceste lucruri nu se vor afla.
"Reproşurile pe care le am de făcut le fac direct şi personal, nu în public, n-o să aflaţi", a adăugat Victor Ponta.
.
Marian Vanghelie nu mai e şef la PSD