O poveste aparte, confirmată indirect, printr-un dialog redat încarte, şi de Mircea Sandu, o reprezintă tentativa unor oameni dinSecuritate de a prelua controlul asupra fotbalului.
Mircea Angelescu susţine că vârful de lance al planului au fostfraţii Păunescu. "Cei trei fraţi Păunescu - Valentin (n.r. -decedat între timp), Viorel şi George Constantin - au făcut şicontinuă să facă parte din cercul celor ce-au ştiut să se impliceatât în Securitate, cât şi în fotbalul românesc. (...) Parcă prin1994-1995, am auzit că George Constantin Păunescu fusese ofiţer degrad înalt în Ministerul de Interne, mai exact, colonel deSecuritate şi, respectiv, director în Ministerul ComerţuluiExterior de atunci", spunea Angelescu.
Monstruoasacoaliţie
Puciul a început, conform celor scrise, în decembrie 1992, cânds-a constituit Asociaţia "Naţional Fotbal Club", organizaţie carereunea diverşi oameni cu bani şi funcţii, al cărei preşedinte afost ales George Constantin Păunescu. Din această calitate,afaceristul a devenit, până în 1998, şi preşedinte onorific al FRF.Iată cum descrie Mircea Angelescu componenţa acestei asociaţii. "Înrândul membrilor fondatori ai Asociaţiei Naţional Fotbal Club seaflă mai mulţi oameni, printre care Cataramă Viorel, Dănescu GeorgeIon (fost ministru de Interne), Victor Stănculescu (fost ministrual Apărării), dar şi foşti securişti din Ministerul de Interne,Dună Constantin (Banca "Ion Ţiriac") - fiica lui căsătorită cuValentin Ceauşescu - şi Mâşu Ştefan, fost securist la MinisterulComerţului Exterior, Bobei Eugen, fost securist tot la MCE, ArnăutuEugen, fost securist la Ministerul de Interne".
Scopul NFC, înfiinţată iniţial în ideea de a ajuta fotbalul, afost, în realitate, după cum spune Mircea Angelescu, de a acaparaFRF, LPF, Steaua şi Dinamo. Concluzia lui Mircea Sandu, trasă înfaţa lui Mircea Angelescu: "Se vede clar ce intenţiona