În acest moment, Grecia se află pe marginea prăpastiei pentru că ponderea datoriei publice în PIB este de peste 140%, iar măsurile de austeritate şi de reformare a sistemului public întâmpină o rezistenţă puternică din partea populaţiei.

Colacul de salvare întins de FMI şi UE anul trecut, care a îmbrăcat forma unui împrumut de 110 mld de euro, nu a fost suficient. Din cauza riscului mare de a intra în default pe care Grecia îl prezintă şi pentru a se evita riscul de contagiune, FMI şi UE pregătesc un nou bailout pentru această ţară.

Este mai puţin cunoscut faptul că, din punctul de vedere istoric, prima restructurare a datoriilor publice care s-a produs a fost în antichitate, într-o formă simplistă, tot în cazul Greciei. Se pare că cetatea Greciei s-a împrumutat mult peste posibilităţile sale, iar din estimările unor specialişti în istoria economiei valoarea datoriei era de aproape 210% din echivalentul PIB-ului acelei perioade. Mai mult, de la câştigarea independenţei, în 1821, şi până astăzi, Grecia s-a aflat în default de multe ori şi o perioadă îndelungată de timp (peste 90 de ani - ca perioade însumate) în restructurări de datorii publice.

Cel puţin din punctul de vedere scriptic, este de apreciat că Grecia a reuşit să îndeplinească cerinţele pe care le reclamă procesul de convergenţă pentru a adera la spaţiul euro.

Ceea ce trebuie să dea de gândit este faptul că a transformat acest proces de convergenţă, într-o perioadă de numai câţiva ani după aderare, într-un proces de divergenţă economică.

După aderarea la spaţiul euro, Grecia a înregistrat o creştere economică rapidă. Dar creşterea nu a fost sustenabilă. Modelul a fost asemănător cu ceea ce s-a întâmplat în România în ultimul deceniu. Astfel, Grecia s-a dezvoltat pe baza consumului fară producţie, acesta fiind susţinut de importuri şi de împrumuturi masive. Grecia a fost încura