Aproape că nu trece zi în care CET să nu anunţe sistarea alimentării cu apă caldă a unei zone din oraş. Orădenii sunt nevoiţi să suporte duşuri reci de câte o zi, o săptămână sau chiar o lună, pentru că angajaţii societăţii lucrează la peticirea conductelor fisurate sau la înlocuirea cu totul a celor îmbătrânite.
Conducerea Electrocentrale spune că lucrările sunt cu atât mai necesare cu cât societatea pregăteşte cea mai mare investiţie lansată de Primărie în ultimii douăzeci de ani: construirea unei centrale noi!
Fără apă caldă
Mai binele este duşmanul binelui, dar omul gospodar îşi face vara sanie. Aşa şi CET, pentru a putea asigura furnizarea de energie termică în viitorul sezon rece, opreşte apa caldă în plină vară. Aproape că nu există cvartal de blocuri care să nu fi trecut pe duşuri reci pentru o periodă începând de la o zi şi mergând până la o lună. În luna mai s-au spălat la lighean orădenii din Rogerius, în iunie cei din Ioşia, în iulie vor face baie la prieteni locatarii din zona centrală, iar în august cei care stau lângă Ştrandul Municipal.
Pe principiul că dacă vrei să faci omletă, trebuie să spargi întâi ouăle, conducerea Electrocentrale spune că situaţia era inevitabilă. "Acum, spre exemplu, lucrăm la reţeaua de termoficare din strada Oneştilor, iar o parte din Ioşia nu are apă caldă. Trebuie să terminăm lucrările în timp util, pentru că strada va creşte în importanţă după finalizarea lucrărilor la Podul Sovata şi urmează să fie modernizată partea de carosabil", spune directorul Electrocentrale, Dragoş Gligor. Dacă totul merge bine, locuitorii cartierului vor avea apă caldă din 15 iulie, dată după care va începe şi asfaltarea străzii...
Apă rece în buricul târgului
Şeful Serviciului Investiţii din cadrul Electrocentrale, Vilhelm Bauman, spune că după finalizarea lucrărilor din Ioşia, următoarea zonă care rămâne nu mai