Supranumit şi "Supermario", italianul Draghi s-a aflat pe statele de plată ale Goldman Sachs, cea mai influentă şi controversată bancă de pe Wall Street. Asta nu a fost o piedică pentru liderii europeni să-i acorde votul. Draghi va deveni şi şeful lui Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.
Italianul Mario Draghi, cel care urmează să preia conducerea Băncii Centrale Europene (BCE) din toamnă, are misiunea de a scoate cu bine moneda euro din cea mai gravă criză cu care se confruntă de la formarea uniunii monetare, în 1999. El va prelua în noiembrie şefia BCE de la francezul Jean-Claude Trichet după ce a primit la finalul săptămânii trecute susţinerea liderilor europeni
"Este o persoană foarte interesantă şi experimentată. Se conformează imaginii noastre despre stabilitate şi soliditate economică", îl laudă cancelarul Germaniei Angela Merkel, scrie The Telegraph. Draghi nu se bucură numai de respectul liderilor europeni, ci şi de cel al analiştilor. "Au ales cel mai bun candidat posibil", consideră Nick Kounis, economist la ABN Amro.
Italianul, în vârstă de 63 de ani şi tată a doi copii, are un CV impresionant. După ce şi-a făcut doctoratul în economie la universitatea americană MIT, cariera l-a propulsat pe Draghi în funcţiile de director executiv al Băncii Mondiale (1984-1990) şi director general al Trezoreriei Italiei (1991-2001), unde a condus procesul de privatizare. El a lucrat şi în mediul privat între 2002 şi 2005, unde a fost în topul executivilor băncii americane Goldman Sachs. Draghi a preluat şefia Băncii Italiei la finele lui 2005, înlocuindu-l pe Antonio Fazio după demisia acestuia în urma unui scandal de corupţie. În contrast cu predecesorul său, reputaţia lui Draghi a crescut constant şi, la un moment dat, el a fost propus pentru funcţia de premier. Italianul conduce, de asemenea, Consiliul de Stabilitate Fin