Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revista presei. Ponta a fost ajutat de PDL să ajungă preşedintele PSD

Publicat in Ziua Veche, luni 27 iunie 2011 ·

Curentul: Turnătorul Felix şi-a felicitat ciutacii la ceas aniversar ”Antena 3, cea mai spurcată unealtă de manipulare mass-media din România, un fel de corespondent TV al „Scânteii“ bolşevice a anilor ‘50, sărbătoreşte, zice, şase ani de împliniri măreţe. Tonomate cu rochii sau costume agăţate de lavaliere, ca acelea folosite de turnătorul Felix laînceputurile maturizării sale intelectuale, au omagiat ieri-alaltăieri realizările spurcăciunii lui Voiculescu”

Gandul: Lăzăroiu: „Ponta a fost ajutat de PDL să ajungă preşedintele PSD. A negociat cu PNL să treacă la ei înainte de Congresul din 2010”. Ce spune Crin Antonescu “Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat că Victor Ponta este “prietenul PDL” şi că afost ajutat logistic de filialele democrat-liberale să câştige preşedinţia PSD”

Romania libera: Acţiunea de la 30 decembrie 1947 a fost planificată minuţios şi din timp. Documentul în care comuniştii recunosc că l-au forţat pe rege să abdice ”Într-o discuţie purtată în 1959, un înalt demnitar comunist recunoaşte că planul, dar şi documentul de abdicare a regelui Mihai, “a fost conceput de noi””

Adevarul: Misterele Revolutiei Jocul dublu al lui Virgil Măgureanu, la Focşani ”Cei care l-au cunoscut pe fostul şef al SRI în „exilul” său din judeţul Vrancea ne dezvăluie un Virgil Măgureanu complex: inteligent, trist, descurcăreţ, iscoditor şi perfect conştient de rolul pe care urma să-l joace în momentul prăbuşirii socialismului românesc”

Curierul national: Cum folosim potenţialul uriaş al Dunării? “Bogdan Aurescu (MAE): Strategia UE pentru regiunea Dunării reprezintă un cadru de cooperare coerent. Mihai Manoliu (ACPR): Parteneriatul public-privat este baza de dezvoltare la ora actuală în Europa, este cheia succesului. ”Strategia Dunării are oportunităţi, dar nu va genera avantaje de la sine, trebuie să muncim”"

EvZ: Lumea strâmbă şi bă

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz, noul președinte USR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Dominic Fritz a fost ales noul președinte USR. În cursa pentru șefia USR au intrat: actualul președinte interimar, Dominic Fritz; senatoarea Violeta Alexandru; Vasile-Gabriel Filip (USR Constanța), Constantin Gheorghiță (USR Italia), Mihai Mihăilă (

Vladimir Putin se oferă să medieze conflictul dintre Israel şi Iran, în urma unei discuții telefonice cu Benjamin Netanyahu

Adevarul acum 57 minute
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi premierul israelian, Benjamin Netanyahu, au purtat o convorbire telefonică vineri, 13 iunie, în care liderul de la Kremlin şi-a exprimat disponibilitatea de a acorda servicii de mediere în conflictul israelian

Video Șofer inconștient, filmat ocolind bariera coborâtă la o trecere la nivel cu calea ferată. Cum a fost sancționat

Adevarul acum o ora
Un bărbat de 39 de ani, filmat când ignoră bariera coborâtă la o trecere la nivel cu calea ferată din Piteşti a fost amendat şi a rămas fără permis de conducere pentru 150 de zile.

Bolojan: Cei care promit soluţii magice sunt nişte profeţi falşi / Vor trebui luate măsuri de corecţie care majoritatea sunt nepopulare / E nevoie de o susţinere parlamentară, aştept ca săptămâna viitoare să se închidă aceste discuţii

News.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri că cei care promit soluţii magice sunt nişte profeţi falşi, el adăugând că cor trebui luate măsuri de corecţie care majoritatea sunt nepopulare dar necesare şi pentru asta e nevoie de o

Bolojan: Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite

BusinessMagazin acum 4 ore
„Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite”, declară Ilie Bolojan.

Specialiştii în securitate cibernetică AVERTIZEAZĂ cu privire la un mesaj devenit viral pe WhatsApp. Ce reprezintă și ce face „Seismic Waves Card”

Gandul acum 2 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a avertizat, vineri, că mesajul viral ”Seismic Waves Card” distribuit pe WhatsApp este o alarmă falsă. „Un mesaj care circulă pe WhatsApp susţine în mod eronat că deschiderea unui fişier denumit

„Zeul Internetului”, proprietarul unui site care a VIOLAT intimitatea a mii de femei, audiat în calitate de martor de polițiștii din Constanța

Gandul acum 3 ore
Daniel, cunoscut ca „Zeul Internetului”, a administrat din 2016 un forum și un blog pe care erau publicate mii mii de imagini cu femei fotografiate în ipostaze indecente, fără acordul lor. Multe persoane vătămate și martori au fost la audieri. Admin

Bacalaureat 2025. Prezența la proba la alegere a profilului și specializării a fost de 98,1 %

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Educației a anunțat că rata de participare la proba la alegere a profilului și a specializării - proba E.d) - din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea iunie 2025), desfășurată astăzi, 13 iunie, s-a situat la 98,1% (100.450

Ce mesaj a transmis Cătălin Predoiu la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990

Ziua Constanta acum 10 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis un mesaj la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990 „La 35 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, România este acum parte a democrațiilor

Ronaldinho a ajuns la Cluj-Napoca pentru un spectacol fotbalistic în cadrul Sports Festival. Starul brazilian, întâmpinat de primarul Emil Boc, care i-a dăruit un tricou - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Brazilianul Ronaldinho a ajuns vineri la Cluj-Napoca, pentru a participa la evenimentul fotbalistic “Ronaldinho & Friends” din cadrul Sports Festival 2025. Starul brazilian a fost întâmpinat de primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, care i-a d

Vremea

București
acum

19°
vin.

18°/25°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/25°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

16°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/23°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

16°/23°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/22°
lun.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

11°/23°
sâm.

10°/24°
dum.

10°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/28°
lun.

13°/31°