Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victimele violenţei în familie vor avea un serviciu de telefonie gratuit pentru sesizarea cazurilor de abuz din Alba

Publicat in Alba24, luni 27 iunie 2011 ·

Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului i-a revenit, din 2010 şi până în prezent, responsabilitatea intervenţiei în situaţiile privind violenţa în familie, motiv pentru care se impune înfiinţarea unui serviciu de sesizare de urgenţă asemănător celui privind copilul abuzat/neglijat şi pentru victimele violenţei în familie.

Instituţia de asistenţă socială din Alba nu a dispus până în prezent de resurse financiare pentru dezvoltarea unui astfel de serviciu, însă a depus în luna februarie 2011 un proiect pentru a obţine o finanţare de la bugetul de stat.

„În luna aprilie 2011 Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale ne-a anunţat că a fost aprobată finanţarea pentru acest proiect, iar în această lună (15 iunie a.c.) a fost semnat contractul de finanţare. În urma acestui proiect va fi înfiinţat Compartimentul telefonul copilului şi telefonul victimelor violenţei în familie, care prin echipa mobilă de intervenţie va oferi servicii de specialitate atât copiilor, cât şi adulţilor victime ale violenţei în familie”, se arată într-un comunicat de presă remis de DGASPC Alba.

Aşadar, pentru implementarea acestui proiect DGASPC Alba a solicitat de la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale o finanţare nerambursabilă în valoare de 92.754 lei (90%), iar Consiliul Judeţean Alba, prin Hotărârea nr. 102/2011, va suporta 10% din cheltuielile de implementare, respectiv 10.306 lei şi va asigura sustenabilitatea proiectului „Stop abuzului şi violenţei”, pe o perioadă de minim 3 ani după încheierea proiectului.

La nivelul judeţului Alba funcţionează, din anul 2002, Serviciul Telefonul Copilului. Numărul serviciului din cadrul DGASPC Alba este 08008.200.100 şi este deservit de personal specializat care oferă informaţii şi consiliere. Este un serviciu telefonic gratuit pentru protecţia copilului, de tip permanent, a cărui misi

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum răspunde premierul Bolojan criticilor venite de la liderii PSD: Încerc să consolidez o stabilitate politică. Este foarte uşor să stai pe margine şi să spui cum ar trebui făcut

News.ro acum 54 minute
Premierul Ilie Bolojan a declarat, referindu-se la atacurile unor lideri PSD, că încearcă să consolideze stabilitatea politică, nu pentru ca un om să rămână în funcţie, ci pentru ca România să poată lua împrumuturi în condiţii bune. Ilie Bolojan a a

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 27 minute
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 45 minute
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum o ora
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Rogobete, despre mâncarea din spitale: Voi sta la masă cu managerul spitalului şi vom mânca amândoi din acea porţie pe care o servesc pacienţilor / Mi-este foarte greu să-mi explic cum într-un loc se poate şi în alt loc, cu aceeaşi sumă, nu se poate

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, despre mâncarea din spitale, că va sta la masă cu managerul spitalului şi vor mânca amândoi din acea porţie pe care o servesc pacienţilor, el arătând că îi este foarte greu să-şi explice cum într-un loc se po

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

Vremea

București
acum

33°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

31°
mar.

23°/36°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

17°/36°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

12°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°