Evenimentele din Grecia, unde liderii europeni încearcă să o salveze de la faliment, mişcă destul de bine cursul leu/euro, ceea ce arată că piaţa de la Bucureşti va fi influenţată de orice se întâmplă la greci. Săptămâna trecută cursul s-a mişcat între 4,21 şi 4,28 lei pentru un euro pe piaţa valutară interbancară, adică într-o marjă de 1,6%. Cursul maxim calculat şi publicat de BNR a fost de 4,2635 lei pentru un euro, atins luni, 20 iunie, atunci când situaţia politică din Grecia era în aer, iar unde de şoc se vedeau şi la Bucureşti.
Joi şi vineri cursul s-a mai calmat, coborând la 4,2160 lei pentru un euro. Pentru BNR stabilitatea cursului este extrem de importantă, şi de aceea dealerii cred că banca centrală a intervenit la începutul săptămânii trecute să mai calmeze spiritele.
Pentru analiştii străini, care urmăresc cursul prin prisma rezultatelor macroeconomice prognozate, leul este o monedă atractivă pentru investiţii. Ei le recomandă investitorilor să redeschidă poziţii pe piaţa românească, vizând o scădere a cursului spre 4,1 lei pentru un euro. Investiţiile se referă fie la plasamentele în titluri de stat, care au o dobândă cuprinsă între 6% şi 7% la lei, fie în depozite în lei.
Numele grele din industria financiară mondială - de la grupurile cu prezenţă locală, precum Societe Generale sau Citi - până la gigantul JP Morgan - scriu din nou despre leu într-o notă optimistă, considerând că deprecierea provocată de problemele din Grecia a fost prea mare. "Deprecierea leului a fost determinată în principal de mişcarea pieţelor, ceea ce face probabilă şi o corecţie. Considerăm că euro va coborî la 4,1 lei până la sfârşitul anului", comentează analiştii Citi.
Francezii de la Société Générale, acţionarul majoritar al BRD, a doua mare bancă locală, le recomandă investitorilor să cumpere opţiuni de tip put la un curs de 4,2 lei p