Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaslui: Colecţii inedite în Moldova

Publicat in Adevarul, luni 27 iunie 2011 · ·

Trese, epoleţi, bani sau ceasuri sunt doar câteva dintre obiectele adunate de moldoveni. Fie că valorează câteva mii sau milioane de lei, niciunul dintre colecţionari nu ar renunţa la „mica comoară“ adunată cu greu de-a lungul anilor.

O colecţie neobişnuită este cea a ieşeanului Vali Pal, ofiţer de Poliţie. Vreme de 27 de ani, el a adunat peste o mie de însemne, epoleţi şi grade militare. „Am început să le adun din 1984, atunci când eram în clasa a IV-a. Aveam rude atât în Ministerul Apărării, cât şi în cel de Interne, iar primele trese le-am luat de la ele. Diferite obiecte le-am mai primit de la cunoştinţe, prieteni, iar altele le-am cumpărat de la târguri sau de pe site-uri“, povesteşte Vali Pal.

An după an, ieşeanul a adunat zeci de insigne, caschete, decoraţii, banderole, trese, epoleţi, steme, centuri, ba chiar şi câteva uniforme. Colecţia sa cuprinde atât obiecte care au aparţinut unor cadre din Armată, Poliţie, Securitate, Aviaţie, dar şi unora din Marină.

Are piese vechi de cinci decenii

Printre obiectele cele mai valoroase şi de care este şi foarte mândru se numără şi epoleţii KGB cu fir de aur şi o insignă purtată de ofiţerii SS. Deşi colecţia are peste o mie de obiecte, ofiţerul le ştie pe toate şi le păstrează cu sfinţenie.

„Cele mai vechi obiecte sunt din 1940-1950. Majoritatea sunt dinainte de 1989, dar am şi câteva din 2000. Cele mai multe sunt din România, dar am şi din Germania şi fosta URSS. Le ştiu pe toate: ce grad au, ce culoare, ce înseamnă“, a menţionat ieşeanul.

Ceasuri pentru astronauţi

Cu toate că i s-au oferit câteva mii de euro pentru colecţia adunată în 27 de ani, Vali Pal nu se gândeşte să o valorifice. „Are o valoare sentimentală şi practic sunt sunt nişte paşi în viaţă. În cazul în care copilului meu nu o să-i placă, atunci când voi fi în vârstă, o voi dona Palatului Culturii sau

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°