Nu îi suspectez pe cei din UDMR de o îndrăgosteală de vară pentru cei de la PDL însă refuzul maghiarilor de a se ralia pornirilor hei-rupiste de reorganizare administrative-teritorială lansate de preşedintele Traian Băsescu şi la care s-au încolonat fireşte imediat democrat-liberalii reprezintă o mână de ajutor dată celor din urmă.
Cu subiectul reorganizării îngropat, amânat la calendaele greceşti, PDL sigur plăteşte un preţ de imagine. Democrat-liberalii s-au trezit aruncaţi într-o bătălie care nu prea era a lor, iar zângănitul de arme se termină uşor penibil, într-un fâsâit stins.
Numai că nota de plată pentru PDL ar fi fost mult mai mare dacă circul ar fi continuat, iar sinuciderea asistată cu neglijenţă de la Cotroceni.
Cu reorganizarea trântită prin sertare, pedeliştii nu vor mai fi puşi în postura dubioasă de a explica pe la televiziuni ceea ce de fapt habar n-au. Nu au văzut un plan coerent, o analiză a impactului, o strategie, ci în cele mai multe cazuri, doar o sinteză cu mesaje cheie pe care au fost obligaţi să le maimuţărească pe unde erau chemaţi. Bâlbe mai puţine, o poezie cu versuri scurte şi tâmpe ce nu mai trebuie repetată.
Cea mai ingrată postură ar fi fost nu aceea de a explica ceea ce nu ştiu, ci de a da socoteală pentru compromisul interpretabil în multe feluri al “cedării” Harghitei şi Covasnei către UDMR. Subiectul naţionalist a revenit la modă zilele astea ( PDL are partea sa de vină pentru dezgroparea monstrului), iar pierderile pot fi copleşitoare. Un 15-20% se poate face rapid ţăndări, iar sociologii de casă ai PDL ar putea fi puşi în postura de a mări considerabil marjele de eroare pentru a mai arăta formaţiunea în sondaje.
Un ultim aspect deloc de neglijat ar fi că prin amânarea sine die a reorganizării, democrat-liberalii mai scapă de două pietre de moară: haosul născut din această reorganizare ar fi perna pu
