Preşedintele PSD, Victor Ponta a declarat că partidul pe care îl conduce vrea modificarea constituţiei, însă într-un Parlament ales legitim, motiv pentru care el se aşteaptă la alegeri anticipate.
„Vrem modificarea constituţiei dar această modificare făcută de un Parlament ales legitim, nu de un Parlament cu tot felul de trădători şi migratori, un Parlament care poate fi ales chiar acum în noiembrie dacă mergem şi ajungem la alegeri anticipate, ne dorim o discuţie serioasă despre dezvoltarea regională dar tot într-un Parlament legitim şi bineînţeles această reorganizare pentru dezvoltarea regională a României nu poate fi făcută prin angajarea răspunderii unui Guvern care mai are 7% din încrederea românilor, ci un de un Guvern legitimat prin vot. E foarte clar că asta este poziţia USL, am exprimat-o la Cotroceni, l-a nemulţumit pe domnul Băsescu, dar este o realitate de care este obligat să ţină seama“, a declarat Victor Ponta, într-o emisiune difuzată de Realitatea TV.
Potrivit acestuia, opoziţia îşi trece toate propunerile în Senat, iar în Camera Deputaţilor puterea nu îşi trece nicio lege, motiv pentru care alegerile anticipate sunt singura soluţie.
„Alegerile anticipate trebuie făcute atunci când avem o instabilitate politică evidentă şi în acest moment, în Senat opoziţia practic îşi trece toate propunerile, în Camera Deputaţilor puterea nu-şi trece nicio lege, şi avem în acest moment un Guvern susţinut de un partid care are 20% maxim în încrederea electoratului. Este o situaţie evidentă în care cei care guvernează nu mai reprezintă pe cei care sunt guvernaţi. Atunci se ajunge la alegeri, iar alegerile din acest an 2011 ar urma să aibă noi alegeri în 2015. Se întâmplă în foarte multe ţări democratice când nu mai ai nici o altă soluţie să mergi înapoi către oameni. Parcă domnul Traian Băsescu vorbea de întoarcerea la popor,