În accident au fost implicate două autoturisme care se deplasau dinspre Constanţa spre Mangalia, respectiv un BMW cu numere de Anglia, dar în care se aflau cinci persoane cu cetăţenie română, şi un Matiz.
Din primele informaţii, accidentul ar fi avut loc din cauza unei depăşiri neregulamentare, pe fondul vitezei excesive.
"În tentativa de a depăşi, şoferul autoturismului BMW a pierdut controlul direcţiei, a acroşat Matizul, iar apoi maşina acestuia s-a răsturnat", au precizat reprezentanţii SPR Constanţa.
În urma accidentului, o persoană a decedat, iar alte patru au fost rănite, toate aflate în BMW, fiind transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa