Istoria nu valorează doi bani, e pierdere de timp, distragere de la prezent, cu tot cu problemele pe care le ridică acesta. Prin urmare, să reducem numărul de ore şcolare dedicate studiului numitei discipline. Reverii cu voievozi, asmuţiri la bătălii imaginare cu adversari dintre care unii au dispărut demult, iar alţii refuză în mod enervant să dispară când ni se pare că am vrea noi...

În plus, buimăceala de a constata că toţi cei socotiţi ticăloşi prin manuale se dovedesc a avea un prestigiu consolidat în actualitate. Ungurii? Sunt la conducerea ţării, în cadrul forţelor actualei coaliţii (dar şi al celor viitoare, probabil). Turcii? Brutăriile lor, casele lor de schimb, diversele activităţi economice pe care le dezvoltă la noi îi fac indispensabili vieţii cotidiene româneşti. Nemţii? Mai nou tot românul şi-ar dori un primar neamţ, socotind că originea lui etnică e o garanţie a seriozităţii şi chiverniselii. La acest tip de buimăceală generală - ce să crezi? ce zice manualul sau ce vezi cu propriii ochi? - contribuie şi recentele declicuri politice, surprinzătoare.

Iată proiectul noii hărţi administrative a României, în jurul căruia se tot bate apa în piuă numai pentru că singurul ins care vorbeşte serios despre el este preşedintele ţării. De la prima vedere devine sigur că istoria nu a contat mai deloc în împărţirea propusă (necum sustenabilitatea). Vechile autonomii medievale, din modernitatea timpurie şi apoi din modernitatea propriu-zisă nu au însemnat aproape nimic în desenarea noilor contururi regionale.

Excepţia este, fireşte, Secuimea, care tre-buie cu orice chip „spartă". Odinioară, aceas-ta făcea parte din Transilvania, dar dacă te apuci să cauţi urmele acestei provincii istorice, ele s-au pierdut cu totul. Ba-natul, Oltenia, chiar şi Ţara de Sus a Moldovei încă se mai regăsesc, în linii mari, în noua proiecţie de sus, izvorâtă din rev