Săptămâna trecută, alegătorului, lăsat un pic să-şi mai tragă sufletul după un nou scrutin, i s-au oferit noi ocazii simbolice să vadă pe unde se mai află guvernarea şi opoziţia pe care le votează cu patimă.
Cândva, în Egiptul Antic, un oficial de atunci s-a autoproclamat prin acte „stăpânitor a tot ce există şi nu există“.
Cine urmăreşte acum scena politică de la Chişinău, poate constata că, din punctul de vedere al orgoliilor politice, un mileniu-două, acolo, nu înseamnă mare lucru. De exemplu, că rânza uşor mumificată deja a respectivului demnitar egiptean nu diferă prea mult de cea freş a dregătorului moldovean în general.
Ar fi de-a dreptul comic, dacă n-ar fi altfel, să urmăreşti cum, odată pe malurile Nilului, iar acum pe cele ale Bâcului, se dau lupte aprige, cu faraonică încrâncenare, pentru controlul a tot ce există (prost aşezat), dar mai ales pentru ce nu există…
Cine nu ştie ce există să iasă afară şi să mai arunce o privire spre peisajul patriei. Privirea unui gastarbeiter moldovean occidentalizat este de preferat, pentru că ar putea fi mai ageră … Cine nu ştie ce nu există – măcar să citească sau să reasculte asigurările politicienilor că există, dar să înţeleagă invers…
Săptămâna trecută, alegătorului, lăsat un pic să-şi mai tragă sufletul după un nou scrutin, i s-au oferit noi ocazii simbolice să vadă pe unde se mai află guvernarea şi opoziţia pe care le votează cu patimă.
O parte a guvernării s-a bulucit simbolic pe un covor roşu, în faţa unei uşi închise. Uşa ducea spre, inclusiv, nişte reforme care nu mai suferă amânarea şi care există deocamdată doar într-o „poveste de succes“. Nu şi în învăţământ, nu şi în calorifere, nu şi în poliţie, nu şi în drumuri şi biletele pentru avion, nu şi în convorbiri telefonice sau justiţie…
Personajele locale ale poveştii văd însă în mod diferit modul î
