Luna iulie aduce noi deplasări în străinătate ale reprezentanţilor municipalităţii Târgu-Mureş. Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local ce va avea loc joi se află două proiecte de hotărâre care vizează aprobarea a două deplasări.
Invitaţi de Primăria Guzelcamli
Primul proiect face referire la participarea unei delegaţii mureşene în Guzelcamli, Turcia. „Ca urmare a invitaţiei primită de la Primăria Guzelcamli, o delegaţie de patru persoane din partea Municipiului Târgu-Mureş şi a Consiliului Local va efectua o deplasare la Guzelcamli, Turcia, pentru a participa la ”Festivalului Tradiţional Guzelcamli Panionia”, în perioada 16 – 26 iulie 2011, urmând ca în cadrul şedinţei Consiliului Local Municipal să fie stabilită componenţa delegaţiei. Participarea delegaţiei române se face pe bază de reciprocitate, delegaţia de la Guzelcamli fiind prezentă la Târgu-Mureş la toate ediţiile Zilelor Târgumureşene”, a precizat Aurel Trif, director executiv adjunct în cadrul Primăriei Târgu-Mureş.
Suma totală ce urmează a fi decontată din bugetul local este de 2360 de dolari plus 120 de lei, după cum urmează: diurnă 100%: 4 zile/4 persoane/Turcia – 4 x 4 x 38 USD = 608 USD; diurnă 50%: 7 zile/4 persoane/Turcia – 7 x 4 x 19 USD = 532 USD; cazare – 2 nopţi x 4 persoane/Turcia (pe traseu dus/întors) – 2 x 4 x 90 USD = 720 USD; transport (combustibil, taxă autostradă, taxă feribot) – 500 USD; asigurare medicală – 4 x 30 = 120 lei. “Categoriile de diurne sunt stabilite în anexa la hotărâre, natura deplasării în cazul de faţă înscriindu-se la categoria I de deplasare, în cazul deplasării în Turcia, diurna fiind de 38 USD/zi/persoană, cu un coeficient de 100%, pentru servicii de cazare şi masă neasigurate şi 19 USD/zi/persoană, cu un coeficient de 50% pentru servicii de cazare şi masă asigurate. Deplasarea se va efectua cu un singur mijloc de transport”,