Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu către parlamentari: \"Cele două camere se comportă ca un sistem monocameral\"

Publicat in Capital, luni 27 iunie 2011 ·

UPDATE 6. Preşedintele Traian Băsescu îşi prezintă discursul în faţa Parlamentului, tema principală fiind proiectul de modificare a legii fundamentale.

„Prezenţa mea în Parlament este legată strict de propunerea de revizuire a Constituţiei. Am considerat că e obligaţia mea să vin în faţa Parlamentului pentru a prezenta proiectul de revizuire a Constituţiei, pe care vi-l propun spre aprobare şi avizare, împreună cu decizia Curţii Constituţionale şi avizul Consiliului Legislativ”, a spus Băsescu.

El a precizat că a primit de la preşedintele Senatului o scrisoare prin care i se cerea să introducă modificările solicitate de Curtea Constituţională. „Nu este posibil acest lucru pentru că în decizia Curţii sunt decizii pe care le pot accepta şi sunt propuneri care nu fac parte din propunerea mea de revizuire şi pe care nu pot să le introduc în proiect. Am decis să las Parlamentrului să preia deciziile CCR şi CL”, a spus Băsescu.

UPDATE: Parlament unicameral format din 300 de parlamentari

Şeful statului a prezentat câteva aspecte vizate de proiectul de modificare a Constituţiei. În primul rând este vorba despre transpunerea rezultatului referendumului din 2009 privind trecerea la Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane.

„Sunt motive temeinice pentru schimbarea structurii deoarece, în actualul sistem, cele două camere se comportă ca un sistem monocameral prin adoptarea tacită a legilor în prima cameră sesizată. Vă propun un sistem de legiferare mult mai eficient şi care dă posibilitatea Parlamentului de a-şi exercita cu adevărat rolul de autoritate legiuitoare. Orice proiect va fi dezbătut şi adoptat în două lecturi. Acest sistem are avantajul că nu s-ar mai întâmpla ce se întâmpla marţea, când se votează zeci de legi şi foarte puţini ştiu ce s-a votat. Parlamentul poate adopta proiecte în procedu

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum o ora
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Un mormânt regal vechi de 3.700 de ani a fost descoperit în sudul Egiptului

G4Media acum 46 minute
O misiune arheologică egipteano-americană a descoperit un mormânt regal ce datează din A Doua Perioadă Intermediară a Egiptului (1650 î.Hr. – 1550 î.Hr.) în provincia Sohag din sudul acestei ţări, a anunţat Ministerul egiptean al Turismului şi Antic

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 16 minute
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°