Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii trişori din 2010 le-au stricat piaţa celor din 2011: „Au spus în gura mare că au copiat şi ăştia au pus camere”

Publicat in Adevarul, luni 27 iunie 2011 ·

Elevii de clasa a XII-a din Timiş au început astăzi Bacalureatul, cu proba scrisă la limba şi literatură română. Ca niciodată, în sesiunea din acest an trişorii au fost luaţi în vizor atât de camerele web instalate în mod obligatoriu în sălile unde are loc examenul, cât şi de reprezentanţii comisiilor şi chiar de propriii colegi.

Prima probă de Bacalureat a început în această dimineaţă la ora 9.00 pentru toţi absolvenţii de liceu din Timiş. În urmă cu puţin timp, primii elevi au ieşit de la examen, iar discuţiile s-au învârtit în jurul celor care au încercat să fenteze vigilenţa camerelor şi a profesorilor. În prima jumătate de oră, trei elevi timişeni au fost prinşi copiind. Ei nu vor avea acces la examenele de Bacalaureat timp de două sesiuni. Marea supărare a unor elevi a fost faptul că cei care au dat bac-ul anul trecut nu au putut fi discreţi.

Elevii de la Colegiul Tehnic din Timişoara au spus că s-au pregătit din timp, pentru că au învăţat din experienţa colegilor lor de anul trecut. Ei spun că nu s-a mai putut copia din cauză că cei diun anii precedenţi au declarat „în gura mare" cum au copiat şi cum au fost lăsaţi să copieze. „M-am gândit de la începuitul anului că trebuie să mă pregătesc. Pentru că dacă alţi elevi au fost proşti şi au spus în gura mare că s-a putut copia, aştia au instalat camere. E normal ca profesorii să nu îşi rişte pâinea din cauza unor elevi proşti. Cine a copiat a fost dat afară", a spus Dragoş Alin Jicu, elev în clasa XII-a la Colegiul Tehnic.

Rămâi pe timisoara.adevarul.ro pentru a afla primele reacţii ale elevilor după prima probă de bacalaureat!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 4 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 4 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 11 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum 4 ore
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 3 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum 4 ore
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 8 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
joi

24°/33°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
joi

18°/26°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
joi

17°/24°
Timisoara
acum

19°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°
joi

19°/31°