Acţiunile Erste au atins un minim anual în sesiunea de vineri, iar trendul descendent ar putea continua
Scăderea sugerează o deteriorare a percepţiei investitorilor faţă de Europa Centrală şi de Est
Perspectiva contagiunii crizei datoriei suverane a Greciei inclusiv asupra sistemului financiar românesc a fost adusă în discuţie în această lună după ce slăbirea monedei naţionale în raport cu euro de la nivelul de 4,12 lei pentru un euro cât era în mai, până la un maxim local în zona de 4,26 lei pentru un euro, atins la începutul săptămânii trecute, a fost pusă pe seama repatrierii de lichidităţi de către băncile greceşti. În condiţiile în care Banca Naţională a României nu a făcut clarificări în această privinţă, în piaţă a continuat să fie vehiculată ipoteza potrivit căreia cursul de schimb a fost influenţat decisiv de trimiterea rezervelor în exces de către instituţiile de credit cu capital elen din România către băncile-mamă din Grecia.
Totuşi, chiar şi o retragere a băncilor greceşti din ţara noastră nu ar avea decât un impact marginal pentru sistemul bancar local, se afirmă într-un raport al JP Morgan Bank Chase Londra, dat publicităţii la finele săptămânii trecute. "Nu considerăm că o posibilă ieşire a băncilor greceşti din România ar fi o problemă majoră pentru sectorul bancar al ţării", se afirmă în documentul citat, preluat de Mediafax.
Dincolo însă de reverberaţiile crizei datoriilor publice ale Greciei în România, piaţa financiară locală ar putea avea propriile ei probleme în contextul deteriorării percepţiei de risc asupra întregii Europe Centrale şi de Est. Dacă în prima parte a acestui an au abundat rapoartele instituţiilor cu profil financiar referitoare la ţara noastră, analiştii ar putea să schimbe tonul în contextul în care investitorii ar lăsa la coada preferinţelor pieţele emergente.
Capitalul deja manifestă o pru