Ultimii trei deputaţi constănţeni care şi-au depus declaraţiile de avere, Manuela Mitrea (PSD), Matei Brătianu (PSD) şi Maria Stavrositu (PDL), nu şi-au achiziţionat case sau terenuri în 2010, însă au pus ban peste ban pentru zile negre în conturile pe care le deţin. Manuela Mitrea deţine acelaşi teren intravilan în Bucureşti, cumpărat în 2004, două case - una în Bucureşti, din 2004, şi una în Austria, din 2007, trei maşini - Land Rover, Mitsubishi Lancer şi Lexus RX 300, din 2008, respectiv 2006, dar şi aceleaşi bijuterii, obiecte de artă, bunuri şi obiecte de cult în valoare totală de 311.000 de lei. Schimbările în declaraţie apar doar la capitolul conturi, care, în decurs de un an au crescut vizibil, ce-i drept nu cu mult. Astfel, au scăzut veniturile din contul deschis la BancPost Bucureşti, în care, potrivit declaraţiei completate anul trecut, deţinea 21.209 lei, iar acum mai are 10.601 lei, iar în cel de la Volksbank Austria au mai rămas 1.780 de euro din 1.980 euro. În schimb, au crescut conturile de la BRD Bucureşti, de la 2.470 de lei la 8.060 de lei, iar cel în euro de la 81 la 128 de euro. Mai mulţi bani au fost puşi în contul de la BancPost Bucureşti, de la 730 la 21.015 lei. Pe lângă acestea, a mai fost deschis contul de la City Bank, în care au fost puşi 1.068 de lei. Datoria familiei Mitrea a rămas tot la 718.025 euro, cât era şi în 2009. În ceea ce priveşte veniturile Manuelei Mitrea şi ale soţului său, de asemenea parlamentar, dar senator, acestea au scăzut. Cele mai drastice scăderi de venituri, aşa cum arată declaraţia, s-au înregistrat la încasările din activitatea de la Biroul Notarial pe care îl deţine. Astfel, în 2009, deputatul spunea că a câştigat 981.435 de lei, iar în 2010 - 686.330 de lei. Şi veniturile din indemnizaţia de la Camera Deputaţilor au scăzut de la 54.662 lei în 2009, la 51.990 lei în 2010.
Declaraţia pesedistului Matei B