Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Gata contestaţiile, vin rezultatele finale la evaluare

Publicat in Adevarul, luni 27 iunie 2011 ·

Cei aproape 6.800 de elevi din Dolj care s-au prezentat la Evaluarea Naţională 2011 în Dolj află astăzi, până în ora 14.00, rezultatele finale. Acestea se vor afişa în centrele în care a susţinut fiecare examenul.

Emoţiile sunt mari în continuare pentru absolvenţii de gimnaziu care au despus contestaţii, nemulţumiţi de notele obţinute, multe dintre acestea fiind la limba şi literatura română (327). Procentul candidaţilor la evaluare naţională care au reuşit să aibă medii de 5 şi peste este de 83%, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj înainte de contestaţii.

20 de elevi de nota 10

Mediile maxime s-au împărţit între absolvenţi de gimnaziu de la Colegiile Naţionale Carol I, Fraţii Buzeşti, Elena Cuza, Şcolile cu clasele I – VIII Ostroveni, Leu, Filiaşi, „Gheorghe Ţiţeica“, „Decebal“, „Traian“, „Sf. Dumitru“ şi „Mihai Eminescu“ din Craiova. La extrema cealaltă sunt 900 de elevi care au obţinut medii sub 5, câţiva fiind notaţi cu note între 1 şi 1,99. „Douăzeci de elevi din Dolj au media 10, peste 780 au luat între 9 - 9.99, 1.070 au între 8 - 8.99, 1.280 sunt cu 7 - 7.99 , 1,1419 au 6 - 6.99, iar 1.249 sunt cu 5 - 5.99“, a declarat Mihaela Moţăţeanu, inspector şcolar general ISJ Dolj.

Anul trecut, în Dolj, ultimii admişi au avut şi medii uşor trecute de 4,00. Cele trei mari colegii naţionale au avut în 2010 ca ultimă medie de admitere note de 9,91 sau 9,80, la profilul matematică-informatică bilingv-engleză.

La Evaluarea Naţională în Dolj au participat 6.799 din cei 7.073 de elevi înscrişi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 2 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 6 minute
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum 31 minute
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum o ora
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 5 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 3 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°