Toţi cei care au trecut prin centrul Galaţiului au avut şansa să ţină, în premieră, în mână primul număr „Adevărul“, pus de astăzi în vânzare la toate chioşcurile de presă din oraş.
Cititorii au aflat astfel de la angajaţii holdingului că, în locul „Adevărului de seară“, care dispare de pe standuri, se vor putea informa dintr-un cotidian naţional care conţine şi un fascicul Galaţi-Brăila. Oamenii s-au arătat dispuşi să plătească 1,9 lei pentru acces liber la publicaţia lor preferată.
„Salutăm comercializarea ziarului în chioşcuri. Până acum, nu apucam niciodată să-l citesc. Preţul de 1,9 lei pentru 64 de pagini mi se pare acceptabil“, a spus Ruxăndica Buhoci(73 ani), una din trecătoarele care s-a ales cu un ziar gratuit.
În jurul fetelor care au împărţit ziarul s-au adunat roi pensionarii curioşi să ştie unde a dispărut publicaţia pe care o „vânau" zilnic. Îl întâlnim pe Ion Neagu, care ne demonstrează sacoşa goală.
„Până acum îmi petreceam o parte din zi aşteptând să vină ziarul la ora cinci şi să-l împart vecinilor. De acum încolo, ce voi face cu timpul liber? ", se întreabă pensionarul. „M-am obişnuit prea mult cu acest ziar şi nu vreau să renunţ la articolele interesante, aşa că o să-mi cumpăr ziarul din chioşc", adaugă el.