Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lakatos (UDMR): Dacă guvernul decide reorganizarea, e dictatură

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 27 iunie 2011 ·

Deputatul UDMR Petru Lakatos spune că dacă reorganziara se va face fără să se țină seama de opinia Parlamentului, atunci avem de a face cu instaurarea dictaturii în România. Sursa: Codrin Prisecaru

Liderii partidelor membre ale coaliției de guvernământ se reunesc azi pentru a decide în privința proiectului de reorganizare. Tensiunile dintre UDMR și PDL au ajuns la cote maxime după cum reiese din declarațiile dure precum cea a deputatului Petru Lakatos.

"În momentul în care noi, de un an jumate, am propus 16 regiuni de dezvoltare mai mici, atunci nu văd eu cum să se rezolve altfel decât prin dictatură înfiinţarea acestor megajudeţe. Interpretez următoarele afirmaţii: dacă Parlamentul nu este de acord, tot vom rezolva situaţia prin hotărâri de guvern, dar, până la alegeri, spune dl Lăzăroiu, acest lucru se va rezolva. Păi aceste lucruri ce denotă, cum se poate interpreta?", a declarat Petru Lakatos la Realitatea TV.

Pozițiția pe care o va susține UDMR în ședința coaliției va fi aceea de a se amâna proiectul de reorganizare.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în august

News.ro acum 52 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit rapid într-o incursiune surpriză în august, în timp ce forţele ruse au organizat valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang înalt, ci

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum o ora
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum 35 minute
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 59 minute
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 4 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 4 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°