Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Idealurile deşarte dintr-o oglindă spartă

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 27 iunie 2011 ·

Proba scrisă la Limba şi Literatura Română a Bacalaureatului a inclus şi o probă inedită, prin cerinţa ei, şi anume comentarea unei afirmaţii a poetului Nichita Stănescu, “A avea un ideal înseamnă a avea o oglindă”. Sună frumos cuvântul ideal, şi mai frumos să fie alăturat unei sincerităţi interioare. Dacă ar fi să facem un schimb de locuri, şi în locul liceenilor să-i aşezăm pe cei care ne conduc, care de 20 de ani rămân corigenţi ar fi interesant de aflat ce ar scrie ei la un asemenea subiect.

Din păcate frumoasele idealuri născute în decembrie 89 s-au cam dus, apoi cele cu prosperitatea Uniunii Europene s-au pierdut , şi ne-a rămas doar resemnarea. Apoi promisiunile politicienilor, care din 4 în 4 ani au umflat forţat speranţele noastre, speranţe de care la fel s-a ales praful. Acum vine şi acest test pentru cei tineri de a-şi spune părearea despre idealuri, aflaţi acum la cumpăna dintre şcoală şi şcoala vieţii.

Ce să mai înţeleagă cei tineri despre acest aspect, când viitorul sună prost pentru ei, graţie eforturilor celor de sus, care continuă să experimenteze ieşirea din criză, iar cobaii acestui experiment se sufocă pe zi ce trece. Ar fi de preferat ca cei care ne conduc să lase deoparte propriile lor idealuri şi să facă loc unui cadru în care putem spera la un ideal după care să ne ghidăm. Dar oglinda lor este spartă de mult, iar noi continuăm să numărăm cioburile care de mult nu ne mai aduc nici un noroc.

Proba scrisă la Limba şi Literatura Română a Bacalaureatului a inclus şi o probă inedită, prin cerinţa ei, şi anume comentarea unei afirmaţii a poetului Nichita Stănescu, “A avea un ideal înseamnă a avea o oglindă”. Sună frumos cuvântul ideal, şi mai frumos să fie alăturat unei sincerităţi interioare. Dacă ar fi să facem un schimb de locuri, şi în locul liceenilor să-i aşezăm pe cei care ne conduc, care de 20 de ani rămân corigenţi ar f

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum o ora
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 4 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum o ora
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 24 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 43 minute
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 26 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum o ora
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum o ora
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°