Tribunalul Constanţa a decis, vineri, că Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC), din grupul Rompetrol, nu mai datorează statului niciun ban din creanţa în valoare de 603 milioane de dolari convertită în obligaţiuni în 2003, au declarat pentru mediafax.ro surse judiciare.
"Tribunalul Constanţa a fost de acord cu poziţia Rompetrol Rafinare, conform căreia, în 30 septembrie 2010, s-a stins creanţa statului român rezultând din convenţia de emisiune încheiată la 5 decembrie 2003 între Rompetrol Rafinare şi statul român", au afirmat sursele, pentru mediafax.ro.
În octombrie 2003, Guvernul a emis o ordonanţă privind transformarea în obligaţiuni cu o maturitate de şapte ani a restanţelor bugetare ale Rompetrol existente la 30 septembrie 2003, în valoare de 603 milioane de dolari, inclusiv dobânzi şi penalităţi.
Miliardarul Dinu Patriciu susţinea la finalul anului trecut că statul va pierde în orice condiţii lupta pentru recuperarea datoriilor Rompetrol, deoarece contractul semnat de el este „absolut beton“ şi consideră că a fost o prostie ca această datorie să fie inclusă în buget.
„Statul va pierde în orice condiţii, deoarece contractul este absolut beton şi a fost o prostie să îl pună în buget“, a declarat omul de afaceri.
Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a devenit din nou acţionar la Rompetrol Rafinare, cu 44,6959 la sută din capitalul social, după ce acţionarii societăţii au decis conversia în acţiuni a unui număr de 20.652.098 obligaţiuni care nu au fost răscumpărate până la termenul limită, 30 septembrie 2010.
Acţionarii au aprobat majorarea capitalului social al Rompetrol Rafinare cu peste 1,971 miliarde lei, reprezentând suma aferentă conversiei în acţiuni a obligaţiunilor. Preţul de emisiune pentru acţiunile emise în cadrul majorării de capital social a fost stabilit la 0,1118 lei/acţiune. @