* la ultimul subiect, elevii au avut de ales între texte dramatice clasice, interbelice sau postbelice
Ieri, în cele opt centre de Bacalaureat s-a susţinut proba scrisă la limba şi literatura română. Spre bucuria candidaţilor, care au ieşit foarte senini din săli, subiectele au fost mai mult decât accesibile şi nu au depăşit programa, după cum ne-a explicat inspectorul de specialitate, prof. Adrian Simion.
La primul subiect candidaţii au primit un text din "Nuntă în cer" de Mircea Eliade, pe care s-au aplicat apoi nouă itemi care vizau noţiuni de vocabular, de literatură, iar în final aveau de realizat un scurt comentariu referitor la câteva rânduri selectate din text.
La subiectul al II-lea li se cerea să scrie un text argumentativ de 15 - 30 de rânduri despre cunoaşterea de sine pornind de la ideile sugerate de afirmaţia lui Nichita Stănescu, "A avea un ideal înseamnă a avea o oglindă".
Subiectul al III-lea cerea să se redacteze un eseu de 2 - 3 pagini despre particularităţile de construcţie a personajului dintr-un text dramatic studiat, aparţinând unuia dintre autorii canonici: I. L. Caragiale, Camil Petrescu sau Marin Sorescu. "La subiectele II şi III temele au fost foarte generoase. Elevii puteau alege la Caragiale între «O noapte furtunoasă» sau «O scrisoare pierdută», la Camil Petrescu între «Jocul ielelor» sau «Suflete tari», iar la Marin Sorescu între «Iona», «A treia ţeapă» sau «Răceala». Aveau de ales între texte dramatice clasice, din perioada interbelică sau postbelică, numai să fi învăţat ceva. Având în vedere subiectele mă aştept ca şi la Bacalaureat să avem un procent de promovabilitate foarte bun, ca şi la Evaluarea Naţională", a precizat inspectorul Adrian Simion.
Mâine se va susţine proba obligatorie a profilului, la istorie sau matematică, diferite grade de dificultate, iar vineri se va da pro