Mulţi dintre ei s-au stins între timp, dar cei rămaşi au venit din toate colţurile lumii luni dimineaţă la Teatrul Odeon pentru a-şi revedea colegii şi chiar pe unii dintre profesori. Cea care a strigat catalogul generaţiei anului 1961 a fost Sanda Manu, pe atunci foarte tânără asistentă a maestrului Ion Finteşteanu.

După ce au cântat imnul studenţilor, „Gaudeamus igitur", despre care una dintre absolventele de acum 50 de ani spunea că, dacă l-ar fi cântat în 1961, ar fi fost cu siguranţă arestaţi, sala a fost cuprinsă de un freamăt ce amintea de o sală de clasă. Deşi erau cu toţii trecuţi bine de 70 de ani, cei prezenţi se comportau ca nişte studenţi poznaşi, comentând tot timpul.

Cei mai „obraznici" dintre ei, care ar fi meritat să li se scadă nota la purtare, erau actorii Papil Panduru şi Costică Drăgănescu, care perturbau mereu, cu poante, discursurile sobre de la „catedră". „Măi, Costică, nu mă face de râs", îşi trăgea de mânecă actorul Candid Stoica colegul spre hazul „clasei". Doamna profesoară Sanda Manu îi privea cu îngăduinţă pe toţi, amintindu-şi cu nostalgie, dar şi cu infinită tristeţe că din acea generaţie făcuse parte şi răposatul ei soţ, marele actor Ştefan Tapalagă.

Flori şi lacrimi pentru Gheorghe Dinică

Printre profesoarele generaţiei de aur prezente la aniversare s-a numărat şi Elena Negreanu, în vârstă de 93 de ani, care a spus că a încheiat un angajament cu Radu Beligan, născut în acelaşi an cu ea, ca nici unul dintre ei să nu dea semne de slăbiciune, ci să se susţină unul pe celălalt cât mai mult în viaţă

Ovaţii în picioare a primit post-mortem Gheorghe Dinică, în numele căruia a mulţumit cu lacrimi în ochi soţia sa, doamna Gabriela. Aprig aplaudat a fost şi Marin Moraru care a vorbit foarte scurt şi extrem de sobru, spunând că cei care sunt prezenţi la aniversare sunt nişte învingători. La rândul său, Traian Stăne