Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Ce îi aşteaptă pe greci: austeritatea sau falimentul

Publicat in Adevarul, marți 28 iunie 2011 · · ·

Într-un ultim efort de a opri votarea în Parlament a planului de austeritate propus de guvern, grecii au oprit lucrul pentru 48 de ore şi au manifestat violent în Piaţa Syntagma. Sindicatele încearcă să blocheze măsurile de austeritate. Curse aeriene şi trenuri anulate, pene de curent, bănci închise, bătăi cu forţele de ordine. Grecia este din nou paralizată de greve.

Confruntări izolate au izbucnit, ieri, între scutieri şi protestatari pe fondul unui marş în piaţa Syntagma în prima zi a unei greve generale de 48 de ore declanşată de sindicate. Unii manifestanţi au început să arunce cu pietre şi sticle în poliţie într-un colţ al pieţii. O grevă generală de 48 de ore a început ieri în Grecia, în timp ce Parlamentul se pregăteşte de un vot cheie în privinţa măsurilor de austeritate, într-o atmosferă tensionată. Adoptarea acestor măsuri, puternic contestate în stradă, este crucială pentru ca ţara să continue să primească sprijin financiar extern şi în primul rând o nouă tranşă de bani în luna iulie, precum şi pentru viitorul zonei euro.

Poliţia a recurs la gaze lacrimogene Foto: reuters

Premieul Papandreu le-a spus deputaţilor că au „datoria patriotică" să voteze aceste măsuri. Însă şeful guvernului s-ar putea confrunta nu doar cu opoziţia, ci şi cu unii dintre parlamentarii partidului său. „Europenii ne şantajează. Nu accept asta. Nu voi accepta ca ţara noastră să-şi vândă „bijuteriile", a spus Alexandros Athanasiadis, unul dintre deputaţii nemulţumiţi din partidul de guvernământ - PASOK. Este nevoie de doar câţiva deputaţi pentru a schimba balanţa la votul de mâine. Săptămâna trecută, guvernul a obţinut încrederea Legislativului cu numai 155 de voturi din totalul de 300.

Europa are un „plan B"

Zona euro a accelerat pregătirea unui plan de urgenţă în cazul unui vot negativ al Parlamentului elen, susţin surse europene , ci

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 17 minute
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 7 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 55 minute
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 7 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum o ora
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 5 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

O judecătoare de la Tribunalul Timiș a murit după ce a căzut de la etajul 7. Avea doar 41 de ani

Ziua Constanta acum o ora
O femeie de 41 de ani a murit luni, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Sorina Lupşa era judecătoare la Tribunalul Timiş, informează Digi24.ro ”La data de 07 iulie 2025, în jurul orei 09:10, poliţiştii au fost sesi

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°