Grupurile parlamentare ale USL s-au întrunit, ieri, de la ora 15.00, la sala de grup a PSD din Camera Deputaţilor, într-o ședință care s-a desfăşurat în paralel cu discursul din Parlament al preşedintelui Băsescu Grupurile parlamentare ale USL s-au întrunit, ieri, de la ora 15.00, la sala de grup a PSD din Camera Deputaţilor, într-o ședință care s-a desfăşurat în paralel cu discursul din Parlament al preşedintelui Băsescu
Aleşii USL s-au întors apoi la şedinţa de plen pentru a participa la celelalte puncte de pe ordinea de zi. În ceea ce priveşte discursul şefului statului, acesta a avut ca temă centrală propunerea de revizuire a Constituţiei, pe baza a ceea ce s-a votat la referendumul din 2009, şi anume, un Parlament format din 300 de membri.
Dacă Opoziţia l-a boicotat, fratele său Mircea a simţit nevoia să-i sară în apărare şi să răspundă acuzaţiilor referitoare la presupusul abuz de alcool pe care l-ar face preşedintele. “Nu l-am văzut băut niciodată. A avut hepatită când era mic şi a rămas cu anumite obiceiuri alimentare. Nu prea consumă băuturi alcoolice”, a declarat Mircea Băsescu (foto), citat de Ziua de Constanţa.
Traian Băsescu are o avere de aproximativ 800.000 de euro, după un calcul realizat de Econtext.ro asupra bunurilor din declaraţia de avere a preşedintelui. Au fost evaluate toate bunurile mobile şi imobile deţinute de preşedinte, precum şi conturile bancare ale acestuia.