Partidul socialist francez s-a lansat oficial în bătălia pentru prezidenţialele de anul viitor. În vederea desemnării candidatului lor în 2012, socialiştii şi-au deschis marţi aşa-zisele alegeri primare. Până pe 13 iulie, pretendenţii la prezidenţiale sunt obligaţi să se declare. A doua etapă are loc în octombrie când, în premieră în Franţa, toţi "simpatizanţii de stânga" din ţară sunt invitaţi să-l desemneze pe cel sau cea care-i va reprezenta anul viitor.
Martine Aubry, prima secretară a principalei mişcări din opoziţie, este prima candidată oficială la candidatură. Era normal şi mai ales previzibil după eliminarea prematură şi surprinzătoare din cursă a lui Dominique Strauss-Kahn, favoritul sondajelor de opinie şi director FMI până acum 6 săptămâni. Acuzaţiile de viol şi agresiune sexuală lansate împotriva lui, urmate de domiciliul forţat impus la New York lui DSK au schimbat datele problemei în tabăra socialiştilor.
Anunţul candidaturii sale a fost făcut de Martine Aubry în fieful ei electoral, oraşul Lille al cărei primar este de un deceniu. Înconjurată de drapele franceze şi europene, de oameni care au contat în parcursul ei politic, fostul ministru al muncii şi fost număr doi al guvernului Jospin, şi-a calculat şi pregătit foarte minuţios acest anunţ:
"A venit timpul ca situaţia din Franţa să se schimbe cu adevărat. Vreau să redau Franţei forţa, seninătatea şi unitatea ei. Vreau să redau fiecăruia gustul de viitor şi cheful de a construi un destin comun. Asta înseamnă identitatea Franţei. De aceea am decis să-mi propun candidatura la alegerile prezienţiale de anul viitor."
În vârstă de 60 de ani, Martine Aubry le-a promis simpatizanţilor prezenţi "victoria în 2012". Până atunci însă mai trebuie trecute anumite etape şi mai ales trebuie ţinut piept criticilor, un exerciţiu nu întotdeauna apreciat de fata lui Jacques Delors. Înaint