Persoanele care au dobândit anumite competenţe, dar nu au urmat un curs de calificare îşi pot echivala cunoştinţele. Înveţi de pe internet sau de la un mentor şi poţi să obţii un certificat de calificare. Legea educaţiei recunoaşte şi cunoştinţele dobândite nonformal sau informal.
„Scopul acestei reglementări este de a-i oferi individului mai multe oportunităţi de a i se recunoaşte competenţele dobândite în afara unor cursuri de calificare acreditate. Astfel, el poate să avanseze sau să-şi schimbe locul de muncă sau să se perfecţioneze într-un anumit domeniu, fără costuri suplimentare şi fără a face o altă şcoală", explică Gabriela Ciobanu, şefa Centrul Naţional pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic.
Prevederea există deja în Legea educaţiei, iar specialiştii din Ministerul Educaţiei lucrează la metodologia de aplicare. Reglementarea nu prevede o limită de vârstă şi este valabilă pentru orice domeniu. „Este vorba de orice competenţă pe care o persoană o dobândeşte de-a lungul vieţii fără a participa la un program organizat. Poate fi studiu individual sau o persoană participă la activităţi de voluntariat şi dobândeşte nişte competenţe, lucrează ca necalificat şi în timpul muncii acumulează unele cunoştinţe, este ucenic etc.", spune Gabriela Ciobanu.
RecunoAştere naţională
Metodologia pentru identificarea, evaluarea şi recunoaşterea rezultatelor învăţării dobândite în contexte non-formale şi informale prevede înfiinţarea unor unităţi de evaluare care pot fi din rândul şcolilor, universităţilor sau a furnizorilor privaţi de programe de formare, instituţii ce trebuie autorizate sau acreditate de Autoritatea Naţională pentru Calificări. Centrele de evaluare pot elibera certificate de calificare profesională, de competenţe profesionale sau diplome. Actele de recunoştere a cunoştiinţelor sunt recunoscute la nivel naţional şi po