Peste jumătate dintre români consideră că modalitatea cea mai bună de a depăşi o problemă de sănătate este încheierea unei asigurări private – arată un studiu recent. Potrivit cercetării, în ultimii ani numărul celor care sunt în favoarea acestui tip de contracte a crescut, atât în mediul urban, cât şi la ţară.
Intenţia de contractare a unei asigurări private de sănătate a crescut anul acesta comparativ cu anul trecut. În 2010, ponderea bucureştenilor care cred că cea mai bună soluţie pentru a depăşi o problemă medicală e o asigurare privată era de 47,3%. Anul acesta cifra ajunge la 55 de procente.
În provincie, creşterea a fost de la 41% în 2010, la 51,8% în 2011. Pe de altă parte, orăşenii sunt din ce în ce mai interesaţi de abonamentele medicale private. 9% dintre ei afirmă că vor deveni abonaţi ai unei clinici medicale private în viitorul apropiat (cu şase puncte procentuale mai mult decât în 2010), în timp ce 34% iau în calcul contractarea unui abonament.
Datele sunt furnizate de studiile ASIBUS (piaţa asigurărilor private) şi MEDIBUS (piaţa serviciilor medicale private).
Studiul a fost realizat în Bucureşti şi în oraşele cu peste 100 de mii de locuitori.
Mednet Marketing Research Center este o companie românească privată, care reuneşte specialişti în domeniile cercetării de piaţă, statisticii şi informaticii.
Peste jumătate dintre români consideră că modalitatea cea mai bună de a depăşi o problemă de sănătate este încheierea unei asigurări private – arată un studiu recent. Potrivit cercetării, în ultimii ani numărul celor care sunt în favoarea acestui tip de contracte a crescut, atât în mediul urban, cât şi la ţară.
Intenţia de contractare a unei asigurări private de sănătate a crescut anul acesta comparativ cu anul trecut. În 2010, ponderea bucureştenilor care cred că cea mai bună soluţie pentru a depăşi o proble