Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copil de 8 ani mort sub ochii medicilor ieşeni. Avea „ficatul putred" şi a fost tratat pentru roşu în gât (FOTO)

Publicat in Adevarul, marți 28 iunie 2011 ·

Mădălin Săvescu a ajuns pe 7 iunie la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria“, iar după 19 zile de spitalizare şi-a dat duhul. Băiatul din Dagâţa avea peritonită la internare şi a fost tratat iniţial de roşu în gât. Abia duminică la prânz doctorii au constatat că avea ficatul putred.

Mădălin Săvescu, copilul de 8 ani din Dagâţa, care iniţial a fost tratat superficial de doctorii de la Spitalul „Sfânta Maria“, a murit duminică după-amiază. Copilul a stat internat aproape trei săptămâni la unitatea medicală, timp în care a fost plimbat de la un etaj la altul. În urmă cu o săptămână, mama băiatului, Violeta Săvescu, le-a povestit reporterilor „Adevărul“ că fiul ei a fost tratat pentru o infecţie în gât, deşi avea peritonită primitivă. Boala i-a fost descoperită abia la două zile de la internare.

Vezi mai jos galerie foto

Daţi click pe poze pentru a vedea ultimele imagini cu Mădălin Săvescu în viaţă, pe patul de spital

„Analizele ieşeau bine“

„Doctoriţa Paula Popovici mi-a zis că are puroi în gât, l-a trimis la Boli Infecţioase şi la ORL, dar nu i-a găsit nimic. Ne-am întors, dar continua să vomite. O colegă de salon mi-a zis că trebuie să aibă apendicită. Am cerut ca Mădălin să fie din nou consultat. Avea peritonită primitivă. Chirurgul mi-a spus că, dacă mai stăteam puţin, îl pierdeam“, spunea în urmă cu mai bine de o săptămână femeia. Mama băiatului susţine că şi de această dată doctorii au aflat târziu că băiatul său avea probleme cu ficatul.

„Diagnosticul pus era stop cardiorespirator şi artrită venală cronică. Doctorii de la Terapie Intensivă mi-au spus abia după ce Mădălin a murit că avea ficatul putred, că era sfărâmat. Mie doctorii mi-au spus înainte că analizele pe care i le făceau ieşeau bine. Abia după ce a murit mi-au spus de problemele pe care le are cu ficatul“, povesteşte plângând mama băiatului.

„E

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 7 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 35 minute
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 7 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 8 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

Bolojan, despre înscrierea în PNL a lui Hellvig, fost director SRI: Orice om care are o expertiză trebuie să fie valorificat

Mediafax acum 4 ore
Ilie Bolojan a fost întrebat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, despre înscrierea lui Eduard Hellvig în PNL. „Înscrierea domnului Eduard Hellvig este binevenită. Am discutat cu dânsul această chestiune şi cred că orice om care are o expertiză

Eurodeputații au cerut Consiliului JAI să aprobe aderarea deplină a României la Schengen. "Va fi o victorie şi pentru proiectul european"

Ziare.com acum 2 ore
Reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, membrii Parlamentului European, au cerut marţi seară, 26 noiembrie, într-o dezbatere, o decizie favorabilă a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 12-13 decembrie privind aderarea deplină a Român

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul II. Ce spune despre Călin Georgescu

HotNews acum 8 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă re

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 3 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Gazprom nu va mai folosi Ucraina pentru a aduce gaze în Europa

Wall-Street.ro acum 35 minute
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, în planificarea sa internă pentru anul viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Ag

Vremea

București
acum

mie.

1°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/10°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/7°
joi

3°/9°
vin.

3°/7°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

4°/7°
vin.

3°/6°
sâm.

3°/6°
Timisoara
acum

mie.

1°/9°
joi

7°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°