Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doar 70 la sută din gravide merg regulat la medic

Publicat in Adevarul, marți 28 iunie 2011 ·

Mai ales în mediul rural, există femei care ajung să fie consultate medical de-abia în momentul când le apucă durerile naşterii, potrivit unui sondaj. Numărul de consultaţii la care merg femeile însărcinate din România este cu aproape 50% mai mic decât cel recomandat de medici.

Cu deosebire în mediul rural, adresabilitatea gravidelor la medici în timpul sarcinii rămâne o problemă. Deşi 71% din femeile însărcinate sunt luate în evidenţă de medicul de familie în primul trimestru de sarcină, 2% din gravide nu consultă niciun medic până în momentul naşterii, după cum reiese dintr-un sondaj realizat de organizaţia nonguvernamentală World Vision România, pe un eşantion de 386 de femei din judeţele Dolj şi Vâlcea. Deşi procentul de 2% pare mic raportat la numărul de copii din mediul rural, înseamnă că, anual, 6.000 de copii se nasc fără ca mamele lor să beneficieze de îngrijiri prenatale, conform calculelor specialiştilor care au realizat sondajul.

„Cred că numărul gravidelor care nu fac analizele de sarcină este chiar mai mare. Aş spune că în jur de 70% sunt urmărite de obstetricieni, 20% de medicul de familie, iar celelalte nu sunt luate în evidenţă până la naştere", spune medicul primar obstetrică-ginecologie Alexandra Crişan de la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Filantropia" din Bucureşti. Potrivit aceluiaşi sondaj, şi din rândul gravidelor care sunt luate în evidenţă de medicii de familie, ulterior, unele dintre ele nu mai merg la niciun control până la naştere.

Mai puţine investigaţii decât ar trebui

Gravidele care au participat la sondaj au beneficiat, în timpul sarcinii, în medie, de 5,9 consultaţii, un număr mult mai mic decât cel recomandat de specialişti. În cursul unei sarcini normale, o femeie ar trebui să meargă de 10 ori la consultaţie. Sondajul World Vision evidenţiază o legătură între nivelul de educaţie al mamei ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 7 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 11 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 6 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 6 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 9 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Președintele Iohannis nu a primit informări de la serviciile secrete privind promovarea lui Călin Georgescu pe rețelele sociale. Precizările Administrației Prezidențiale

HotNews acum 13 ore
Administrația Prezidențială a precizat, la solicitarea mai multor redacții, că președintele Iohannis nu a primit informări transmise de instituții ale statului legate de riscurile de influențare a alegerilor prezidențiale și nici despre modul în car

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 4 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Preşedintele Comitetului militar al NATO le cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

News.ro acum 4 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Ru

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

2°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°