După ce au fost jefuiţi din camerele de hotel în urmă cu o săptămână, jucătorii Stelei şi-au recuperat, marţi, banii. După ce au fost jefuiţi din camerele de hotel în urmă cu o săptămână, jucătorii Stelei şi-au recuperat, marţi, banii.
Reprezentanţii hotelului din Austria unde stă delegaţia bucureşteană pe perioada cantonamentului din această vară au anunţat că vor returna banii din fondurile proprii, pentru că făptaşii nu au fost încă prinşi. "Am fost chemat la o întâlnire de către reprezentanţii hotelului, la care a participat şi ofiţerul de presă, Răzvan Rotaru, precum şi poliţia austriacă. Managerul general al hotelului, după ce şi-a cerut scuze pentru neplăcerile create, ne-a anunţat că hotelul va suporta paguba din fondurile proprii. Ei au spus că au nişte bănuieli asupra făptaşilor, dar ancheta este încă în desfăşurare. Apreciem eforturile celor de aici care au dovedit că reprezintă un stabiliment serios şi de încredere", a spus, pentru Mediafax, directorul sportiv al Stelei, Narcis Răducan.
În urmă cu o săptămână, mai mulţi jucători stelişti au reclamat că le-au dispărut din camerele de hotel, în timp ce ei se aflau la antrenament, sume cuprinse între 100 şi 300 de euro.