După cum se ştie, „Principiul lui Peter" este o teorie emisă de dr. Laurence J. Peter, pedagog american de origine canadiană (1919-1990). Teoria afirmă că fiecare individ are limita lui de competenţă în cadrul ierarhiei sociale. Când a trecut de ea (prin numiri, promovări sau alegeri), îşi atinge nivelul maxim de incompetenţă. Exemple tipice pentru ascensiunea spre incompetenţă sunt, în viziunea lui Peter, unii şefii de stat, unii prim-miniştrii, destui ministri, primari etc. Din „fauna" naţională destul de bogată în acest sens, îl dăm ca exemplu pe Sorin Oprescu, primarul Capitalei, care excelează în incompetenţă împreună cu Consiliul General.

Ascensiunea lui Oprescu spre incompetenţă

Pe când era chirurg şi director al Spitalului Municipal, se spune că Sorin Oprescu era un bun profesionist. Ascensiunea sa la fotoliul de primar al Bucureştiului a adus în primele săptămâni o rază de speranţă pentru urbanişti. Pentru a-şi asigura voturile, el a semnat chiar şi „Pactul pentru Bucureşti" cu 50 de organizaţii neguvernamentale, pact pe care l-a încălcat încă de la primele semnături ca primar. Imediat s-a văzut că ascensiunea în noua funcţie l-a proiectat fără menajamente pe valul incompetenţei, nu al competenţei! Un chirurg bun a ajuns, iată, un primar incompetent. Ne amintim de concursurile de moşi crăciuni, de cârnaţi, majorete şi alte penibile initiative demne de Guiness Book. Până la un punct, domnul Oprescu are haz, e simpatic, manelist, vorbeşte „popular", bolovănos. Dar când e vorba să distrugă Bucureştiul vechi, când e să încalce legea, dând de pământ cu monumente de arhitectură unice şi catalogând drept „prostii" observaţiile pertinente ale Ordinului Arhitecţilor din România, atunci incompetenţa domnului primar devine foarte periculoasă. Silabisind expresii ca „prostii", „aiureli", „manevre politice", „lumea vede" etc., primarul general îşi ascunde,