Agentia Nationala de Integritate anunta ca a constatat incalcarea legislatiei privind regimul juridic al incompatibilitatilor de catre Aurel Nechita, fost deputat PSD in legislatura 2004-2008. Potrivit ANI, Aurel Nechita s-a aflat in stare de incompatibilitate in perioada 12.05.2005 - 19.12.2008, deoarece a detinut simultat calitatea de deputat si pe cea de decan al Facultatii de Medicina si Farmacie din cadrul Universitatii Dunarea de Jos din Galati. In plus, Nechita a fost in incompatibilitate si in perioada 10.01.2009 - 02.10.2009, cand a fost, simultan, secretar de stat in Ministerul Sanatatii si decan al Facultatii de Medicina si Farmacie din cadrul Universitatii Dunarea de Jos.
"Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislatiei privind regimul juridic al incompatibilitătilor, deoarece, conform art. 81, alin. (1) și (2) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitătilor publice, a functiilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei: „calitatea de deputat sau senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, potrivit Constituţiei, cu excepţia celei de membru al Guvernului”, „prin funcţii publice de autoritate, incompatibile cu calitatea de deputat sau de senator, se înţelege (…) funcţiile de conducere specifice ministerelor, celorlalte autorităţi şi instituţii publice”, arata Agentia Nationala de Integritate.
"De asemenea, conform art. 84, alin. (2) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, funcţia de secretar de stat, funcţia de subsecretar de stat şi funcţiile asimilate acestora sunt incompatibile cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate", mai sublin