Debarcarea instant a lui Marian Vanghelie, celebrul Marean, a surprins destule cucoane mediatice. A generat chiar un pui de vâlvă şi ar putea să facă un strop de scandal politic. La urma urmelor, este vorba de o "decapitare" politică. Nu avem de-a face cu o operaţiune moşită în organizaţie, abordată după mecanismele tradiţionale ale vieţii de partid. Marian Vanghelie a fost schimbat în doi timpi şi trei mişcări. Nici nu s-a dumirit bine şi fostul preşedinte al organizaţiei de Bucureşti a fost îngropat într-un comitet interimar de coordonare. Operaţiunea merită un strop de atenţie. E vorba de unul dintre posturile-cheie din viaţa PSD. Poate cel mai important după preşedintele partidului şi după preşedintele Consiliului Naţional. Şi alţi preşedinţi ai PSD au dat testul de aşezare zdravănă în scaun prin schimbarea şefului organizaţiei PSD Bucureşti. A fost modalitatea prin care noul preşedinte şi-a arătat puterea. Adevărul este că nu poţi să te consideri preşedintele acestui partid mamut câtă vreme organizaţia cea mai importantă îţi scapă de sub control şi face jocuri politice dincolo de autoritatea preşedintelui. Or, de multă vreme, la Bucureşti, Vanghelie era un soi de voievod local. Nu îi câştigai bunăvoinţa, nu aveai parte de sprijin. Alături de el, te mânca toată gaşca, de la Aura Vasile la nu ştiu cine. Cu banii la partid şi cu voturile organizaţiei de Bucureşti, Vanghelie exercita un adevărat control. Cam la fel cum procedează Andrei Chiliman şi Vlad Moisescu cu liberalii. Doar că Vanghelie, pe lângă succesul din Capitală, mai reprezenta în provincie un soi de sperietoare. Mai ales în Transilvania. Electoratul ardelean fugea de PSD ca dracul de tămâie din cauza imaginii de mahalagiu incult şi tupeist a lui Vanghelie. El era semnul distinct de partid al miticilor. Adică al aranjamentelor, găselniţelor şi şmenurilor politice. Culmea este că, din atâta influenţ