Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obiectivul ordoliberalismului: reducerea taxelor şi impozitelor

Publicat in Bursa, miercuri 29 iunie 2011 ·

Obiectivele politicii fiscale ordoliberale pe termen mediu includ reducerea numărului de impozite şi taxe a nivelului de impunere, eliminarea contribuţiilor asigurărilor sociale de stat (CAS), precum şi eliminarea subvenţiilor, potrivit unui document al Institutului de Studii Populare (fundaţia oficială a Partidului Democrat Liberal).

Documentul mai prevede introducerea în legislaţie a unei reguli de limitare a cheltuielilor bugetului consolidat ca pondere în PIB (corelat cu reducerea numărului de servicii publice şi cu utilizarea fondului de rezervă la dispoziţia guvernului pentru echilibrare bugetară). De asemenea, potrivit documentului, CAS trebuie eliminat ca urmare a privatizărilor serviciilor publice.

Documentul subliniază ideea că în viziunea ordoliberală, apariţia crizei economice româneşti este rodul intervenţionismului etatist, în mare parte, şi că soluţia ieşirii ţării noastre din criză este reducerea rolului statului în economie.

Ordoliberalismul este un concept liberalist care subliniază ideea ca statul să asigure libertatea şi prosperitatea pieţei.

Documentul "Ordoliberalismul şi economia socială de piaţă - schiţa unui proiect de reformă a societăţii româneşti" a fost lansat la o dezbatere organizată de grupul de lucru "Ordoliberalism şi economie socială de piaţă în România", Institutul de Studii Populare şi Fundaţia Konrad Adenauer.

SIMONA ADAM Obiectivele politicii fiscale ordoliberale pe termen mediu includ reducerea numărului de impozite şi taxe a nivelului de impunere, eliminarea contribuţiilor asigurărilor sociale de stat (CAS), precum şi eliminarea subvenţiilor, potrivit unui document al Institutului de Studii Populare (fundaţia oficială a Partidului Democrat Liberal).

Documentul mai prevede introducerea în legislaţie a unei reguli de limitare a cheltuielilor bugetului consolidat ca pondere în PIB (corelat c

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moment istoric pentru Uniunea Europeană. Încep negocierile oficiale de aderare pentru Republica Moldova si Ucraina

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană începe oficial marţi, la Luxemburg, negocierile menite să permită Ucrainei şi Republicii Moldova membre cu drepturi depline ale UE.Negocierile de aderare dintre UE şi o ţară terţă au loc în cadrul unei conferinţe interguvernamental

Evaluarea Națională 2024: Subiectele și baremul la proba de Limba și literatura română

Gandul acum o ora
Evaluarea Națională 2024. Marţi, 25 iunie, încep probele scrise din cadrul Evaluării Naționale 2024. Peste 160.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a sunt aşteptaţi să susţină testarea cunoștințelor de limba și literatura română. Următoarea probă, cea

Vreme foarte caldă, dar şi precipitaţii în luna iulie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 55 minute
Meteorologii au realizat prognoza pentru luna iulie. Potrivit specialiștilor, va fi foarte cald în toată țara, în special în sud și sud-est. În ceea ce privește precipitațiile, acestea pot să apară în diferite regiuni. Administrația Națională de Met

Julian Assange a fost eliberat din închisoare şi a plecat din Marea Britanie

Mediafax acum o ora
Julian Assange nu a fost extrădat în SUA de britanici. Mai mult, marţi, el a fost eliberat din închisoare şi a plecat deja din Marea Britanie cu un avion privat. Fondatorul WikiLeaks a ajuns la o înţelegere cu autorităţile americane.

Novo Nordisk va construi o fabrică de 4,1 miliarde de dolari în Carolina de Nord pentru a creşte producţia Wegovy, Ozempic

News.ro acum 56 minute
Compania farmaceutică daneză Novo Nordisk a anunţat luni că va cheltui 4,1 miliarde de dolari pentru a construi o nouă fabrică în Clayton, Carolina de Nord, în încercarea de a spori livrările cu medicamentul său de succes pentru slăbit Wegovy, trata

Examenul de Bacalaureat continuă cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice. Câți candidați s-au înscris

Ziare.com acum o ora
Bacalaureat continuă marţi cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională care se va finaliza pe 27 iunie, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Peste 134.000 de candidaţi sunt înscrişi la examenul d

Scandal la Parlamentul European. Viktor Orban nu vrea să facă parte din același grup politic cu AUR

Adevarul acum 58 minute
Premierul ungar Viktor Orban a exclus posibilitatea ca partidul său, Fidesz, să facă parte din Grupul Conservatorilor și Reformiștilor din Parlamentul European, din cauza integrării recent a partidului AUR, relatează Agerpres.

Ce se prăznuiește astăzi în calendarul ortodox, pe 25 iunie 2024?

Ziua Constanta acum 47 minute
Sfanta Mucenita Fevronia.Sfanta Mucenita Fevronia a fost fiica unui senator roman. S-a calugarit de tanara intr-o manastire din cetatea Nisibi.Sfanta Fevronia este obligata de Silenius, un persecutor al crestinilor, sa lepede credinta in Hristos si

Volodimir Zelenski: Principalul obiectiv este în prezent regiunea Doneţk şi aprovizionarea forţelor noastre cu tot ceea ce au nevoie / Negocierile dintre Ucraina şi UE privind aderarea Ucrainei sunt gata să înceapă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă în mesajul către popot că principalul obiectiv este în prezent regiunea Doneţk şi aprovizionarea forţelor militare ucrainene cu tot ceea ce au nevoie. El mai afirmă că ultimele pregătiri sunt în curs

Tancurile israeliene pătrund și mai adânc în Rafah. Cel puțin 11 palestinieni au fost uciși în urma ultimului atac

Ziare.com acum o ora
Cel puţin 11 palestinieni au fost uciși luni în Gaza în urma a două lovituri aeriene israeliene care au vizat aprovizionarea cu ajutoare, au declarat medicii. În timp ce tancurile israeliene au pătruns mai adânc în Rafah, în sud, și au luptat pentru

Vremea

București
acum

25°
mar.

21°/32°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mar.

17°/24°
mie.

16°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/24°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
vin.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/27°
mie.

17°/28°
joi

17°/27°
vin.

17°/27°
Timisoara
acum

22°
mar.

18°/33°
mie.

18°/33°
joi

18°/30°
vin.

18°/28°