Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Leş şi Cotarcă, în instanţă, după o serie de amânări

Publicat in Adevarul, marți 28 iunie 2011 ·

Unul dintre cei doi, respectiv Dănuţ Leş, este bănuit că ar trăda, sub anonimat, în schimbul reducerii pedepsei. Procesul în care sunt acuzaţi de lipsire de libertate, se amână de la un termen la altul, din diferite motive.

Doi interlopi cunoscuţi în oraş , arestaţi în urmă cu aproape doi ani şi acuzaţi de lipsire de libertate în mod ilegal, sunt aşteptaţi săptămâna aceasta, din nou, să dea socoteală pentru faptele lor în faţa instanţei.

Ei au fost trimişi în judecată la finele anului 2009, după ce puşi pe fapte mari, anchetatorii bucureşteni au venit să „facă lumină” în mai multe dosare din Arad. Printre ele, se afla şi dosarul lui Dănuţ Leş, un bodyguard cunoscut în cercurile interlope din oraş. El a fost acuzat, alături de un alt prieten de-al său, Cosmin Cotarcă, că în luna aprilie ar fi șantajat o persoană contra sumei de 10.000 de euro, după ce în prealabil aceștia îi dăduseră împrumut doar 3.500 de euro. Mai mult, ei sunt acuzaţi că au chemat victima la spălătoria pe care o deţine Dănuţ Leș , unde a fost sechestrată mai bine de o oră, timp în care l-au legat pe bărbat la ochi și l-au amenințat cu moartea. Dubios este faptul că deşi luată pe nepregătite, victima, cu care cei doi inculpaţi sunt amici din copilărie, a reuşit să filmeze întreaga scenă cu ajutorul unei camere video încorporată în ceasul pe care îl purta la mână. Probele au ajuns în mâinile anchetatorilor.

Iniţial a fost reţinut Dănuţ Leş şi arestat preventiv. La scurt timp, şi-a făcut apariţia şi celălalt inculpat, care, a susţinut că a aflat din presă că este căutat de poliţişti.

Leş- eliberat după „o vizită” la Bucureşti

La scurt timp după ce a fost reţinut cu mare tam-tam prin presă şi acuzat de fapte grave, Dănuţ Leş a fost eliberat peste noapte. El a fost escortat la Bucureşti încătuşat, iar când s-a întors, a fost liber. Motivul? Nu reprezintă pericol social. Intere

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 9 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 11 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 6 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 12 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 5 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 9 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°