Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fatah: cel puţin 24 de ţări vor recunoaşte Palestina până în septembrie

Publicat in Romania Libera, marți 28 iunie 2011 ·

Cel puţin încă 24 de ţări vor recunoaşte, până în septembrie, existenţa statului Palestina între frontierele din 1967, a declarat luni Nabil Shaath, un oficial de rang înalt din cadrul mişcării Fatah, partidul preşedintelui palestinian, Mahmoud Abbas, relatează AFP, potrivit Mediafax.

"O sută cincisprezece ţări ne-au recunoscut oficial, până în prezent, iar cinci urmează să confirme, ceea ce va ridica numărul la 120", a declarat Nabil Shaath, într-o întâlnire cu presa, la Ramallah (Cisiordania).

"Dar avem informaţii cu privire la cel puţin 24 de ţări care au hotărât să ne recunoască până în septembrie. Ne-au informat şi ne aşteptăm ca acest lucru să aibă loc în săptămânile viitoare, începând cu Armenia", a precizat oficialul palestinian.

El a anunţat că "două state arabe care nu au recunoscut, încă, statul Palestina, şi anume Siria şi Liban, vor vota, fără îndoială, în favoarea statului Palestina".

Preşedintele Abbas a confirmat duminică, în mod oficial, că palestinienii sunt hotărâţi să ceară ONU, în septembrie, statutul de membru deplin pentru statul lor, pe baza frontierelor din iunie 1967, care includ Cisiordania, Fâşia Gaza şi Ierusalimul de Est.

Ei speră ca, în acest scop, să obţină majoritatea de două treimi a celor 192 de state membre ale Adunării Generale a ONU, la viitoarea sa sesiune, în septembrie.

Statele Unite şi mai multe ţări europene, ca Germania şi Italia, aliaţi ai Israelului, se opun unui asemenea demers "unilateral". Alţii, ca Franţa, Spania şi Suedia îşi păstrează opţiunea deschisă, sugerând că ar putea recunoaşte, eventual, un stat palestinian.

Comunitatea internaţională vrea să creadă într-o reluare a procesului de pace, aflat într-un punct mort din septembrie 2010, şi exercită o anumită presiune asupra palestinienilor şi israelienilor, dar, până în prezent, fără niciun rezultat.

În absenţa oricărei

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. Președintele american așteaptă scuzele lui Volodimir Zelenski, după cearta din Biroul Oval

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite au decis să suspende ajutorul militar destinat Ucrainei, la doar câteva zile după o discuție tensionată în Biroul Oval între președintele american, Donald Trump, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Informația a fost confirma

Prognoza meteo pentru luna martie. Cum va fi vremea și unde va ploua cel mai mult

Adevarul acum 45 minute
Luna martie vine cu temperaturi mai calde decât în mod obișnuit, inclusiv la munte. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni indică precipitații apropiate de normal, cu unele variații regionale.

Fostul primar general Gabriela Firea: „Bucureștiul rămâne capitala europeană a riscului seismic”

Adevarul acum 8 minute
La 48 de ani de la devastatorul cutremur din 4 martie 1977, Bucureștiul rămâne cel mai expus oraș din Europa la riscul seismic, atrage atenția fostul primar general Gabriela Firea.

Calendar-ortodox Sărbătoarea religioasă a zilei de marți, 4 martie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Sfântul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiare

Percheziții în București și în 12 județe la o rețea care oferea permise de conducere și cărți de identitate false

Press Alert acum 17 minute
Foto: Arhivă Polițiștii și procurorii DIICOT fac marți 95 de percheziții în mai multe județe din țară la membrii unei rețele care ofereau contra cost permise de conducere și cărți de identitate false. Potrivit DIICOT, perchezițiile au loc în județel

Nicuşor Dan: Intrăm într-o perioadă globală în care o să apară tensiuni şi dacă vrei să ai pace trebuie să descurajezi războiul. Şi descurajezi războiul având o armată pregătită pentru război/ ”Nu se pune problema” ca SUA să-şi retragă trupele din România

News.ro acum 10 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, luni seară, că România trebui să îşi consolideze funcţionarea instituţiilor statului, inclusiv armata. ”Dacă vrei pace, trebuie să descurajezi războiul”, a spus Nicuşor Dan. Nicuş

Zelenski: Trebuie să oprim războiul - Ucraina colaborează cu SUA şi Europa pentru a instaura pacea

News.ro acum 2 ore
”Ucraina contează pe sprijinul Statelor Unite în eforturile sale de a instaura pacea”, a transmis pe X preşedintele Volodimir Zelenski, potrivit Ukrinform. ”„Ne continuăm activitatea cu partenerii noştri. Am purtat deja discuţii, iar alţi paşi urmea

OPEC+ va continua cu majorarea planificată a producţiei de petrol în aprilie – surse

News.ro acum o ora
OPEC+ a decis să continue cu majorarea planificată a producţiei de petrol începând din aprilie, au declarat luni trei surse din cadrul grupului producător pentru Reuters. OPEC+, care include membrii OPEC alături de Rusia şi alţi aliaţi, a redus prod

Israelul amenință Hamas: „Porţile iadului se vor deschide”, dacă nu eliberează ostaticii rămaşi în Gaza

Ziare.com acum o ora
Israelul a ameninţat luni, 3 martie, cu represalii violente dacă gruparea militantă Hamas nu returnează ultimii ostatici israelieni încă deţinuţi în Gaza, potrivit France24. Ministrul apărării spune că porţile Gaza vor fi încuiate, iar porţile iadul

Donald Trump se adresează marţi Congresului, pentru prima dată în actualul mandat. De ce este important şi despre ce este aşteptat să vorbească

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump va rosti marţi seara un discurs în faţa unei sesiuni comune a Congresului, marcând primul său discurs important în faţa legislatorilor de la revenirea la Casa Albă. Discursul, aşteptat la ora locală 21:00 (miercuri, 4:00, o

Vremea

București
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-1°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°