Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pesede – o ejaculare precoce

Publicat in Gandul, marți 28 iunie 2011 ·

Nu-l urmăresc niciodată pe Vanghelie fără să am la îndemână un vraf de instrumente: Dicţionarul Universal de Vrăjeală Politică, Enciclopedia de Onomatopee, Lexiconul de Cuvinte Bazate, Îndreptarul de Împachetat Idei şi, nu în ultimul rând, Ghidul de Conversaţie Român-Malgaş.

Şi-acum să vedem de ce s-a răscolit iarăşi opinia publică. "Nu poţi să conduci organizaţia de Bucureşti decât dacă poţi şi dacă eşti bun, că altfel te ejaculează". Ce e greşit aici? Ce n-aţi înţeles? E ca la Angry Birds (îl ştiţi?): dintr-o praştie ţâşnesc nişte păsări ciufute, fără pene, care trebuie să distrugă construcţiile unor purceluşi verzi.

V-a emoţionat verbul a ejacula? Până şi pesedeului i se mai întâmplă, doar că, în cazul Vanghelie, mi-e teamă că e vorba despre o ejaculare precoce. Cred că Victor Ponta s-a pripit, ca de obicei. Sau a confundat organizaţia de Bucureşti cu catwalk-ul şcolii de vara a partidului. A reuşit să-şi mai facă un duşman sincer. Exegetul Elenei Udrea n-a băgat de seamă cu cine se pune: "Io m-am născut preşedinte", l-a avertizat Vanghelie. Şi a fost sincer. Numai la zilele lui de naştere poţi să vezi Academia Română în plen - doar la zilele lui de naştere se strâng ciopor intelectualii ca în foaierul Ateneului.

E de-a dreptul impresionant că Ejaculatul a primit decizia cu nobilă reţinere. La modul cel mai finuţ. I-a şoptit doar lui Adrian Năstase, cu subînţeles, să priceapă şi Ponta: "Viaţa e rotundă - azi eşti, mâine nu". Iar copreşedintele USL, obişnuit o viaţă întreagă să copiloteze (adică să stea solemn pe locul mortului) a compris, mânca-v-aş.

Nu-l urmăresc niciodată pe Vanghelie fără să am la îndemână un vraf de instrumente: Dicţionarul Universal de Vrăjeală Politică, Enciclopedia de Onomatopee, Lexiconul de Cuvinte Bazate, Îndreptarul de Împachetat Idei şi, nu în ultimul rând, Ghidul de Conversaţie Român-Malgaş.

Şi-acum să ve

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 50 minute
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 3 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum o ora
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

25°
mie.

19°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

23°
mie.

19°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°