Cand un sef de stat in exercitiu il descrie pe un predecesor al sau drept “tradator” si “sluga la rusi” pentru ca a abdicat, este un semn ca natiunea a trecut printr-o istorie complicata si agitata. Criticile in privinta abdicarii din 1947 sunt, bineinteles, admisibile, dar utilizarea cuvantului “tradare” este complet inadecvata. Traian Basescu poate foarte bine sa creada ca patriotismul insemna ca Regele sa afiseze o sfidare maxima, in conditiile in care era smulsa independenta tarii, dar circumstantele in care se afla erau grave, iar actualul sef de stat nu a avut parte de asemenea chinuri si nimeni nu ar trebui sa spere ca vreunul dintre urmasii lui ar trebui sa le aiba.

A fost un sfarsit trist al decadei in care Mihai de Hohenzollern s-a aflat pe tron. A fost o domnie in doua faze – de trei, respectiv sapte ani, iar in a doua, cand inca nu implinise 30 de ani, a avut parte de provocari de o magnitudine pe care si acum ne e greu sa o intelegem.

La imboldul lui Ion Cristoiu, un savant al istoriei si un bun jurnalist (combinatie formidabila de abilitati pe care putini altii le au in Romania de astazi), Basescu a lasat garda jos cand ar fi putut dovedi precautie in avansarea unor declaratii categorice despre o perioada in privinta careia nu a pretins niciodata ca este expert. Poarta a fost deschisa pentru detractorii sai, care au prins din zbor afirmatiile sale explozive, cu o bucurie nedisimulata. Pentru mine, standardul a fost stabilit de moderatorul unui talk-show cunoscut pana acum ca un exemplu pentru retinerea central-europenilor, dar care, joi seara, avea o sclipire fanatica in ochi in timp ce-si indemna colegii sa-l afuriseasca pe Presedintele prins in corzi.

Paguba e deja facuta: depinde acum de Presedinte sa decida daca sa-si mentina in spatiul public usturatoarea sa declaratie sau sa emita o declaratie mai nuantata. Atacul sau la adresa