Trecuţi demult în lumea umbrelor, bunicii mei şi alte milioane ca ei, „frumoşii naivi” ai obsedantului deceniu cinci din secolul trecut, învăţaseră temeinic că „lumina vine de la Răsărit”. Acolo trăia marele frate sovietic, cel care – nu-i aşa? – prin efortul său „neprecupeţit” (sună ca dracu!) ne eliberaseră ţara. Culmea este că noi n-am prea cerut să fim eliberaţi. Însă aşa se convenise de către alţii, mai mari, în altă parte. Aşa că ne-am lăsat eliberaţi, ce era să facem? Başca ce a mai urmat: procesele „trădării naţionale”, imensul infern concentraţionar şi… consilierii sovietici instalaţi în mai toate domeniile. Adică, de la instituţiile de forţă ale noului regim pe cale de a se edifica şi până la sovrom-uri, instituţii economice căpuşă, de „muls” ştiinţific şi eficient ţările intrate în sfera de interes sovietică. A venit apoi „marele cârmaci” – altul, nu cel actual – şi cu mult şi nebănuit curaj, am „virat” uşor spre Occident.

Sovieticii, deveniseră acum doar o amintire urâtă, spre care priveam din când în când cu spaimă nedisimulată. Ca în 1968, atunci când n-a lipsit mult să repetăm şi noi lecţia cehoslovacă. Teoretic, după 1989, cunoscând „democraţia reală”, concept generos, dar ermetic, livrat nouă fără instrucţiuni de folosire, ar fi trebuit să curgă şi pe aici râuri de „lapte şi miere”. Dar n-a fost aşa. România, devenită acum o „vacă numai bună de muls”, a fost peţită şi curtată de mulţi flăcăi falnici, dar nărăviţi în rele. Prea mult violentată istoric de vecinul de la Răsărit, cu un vecin cam parşiv la vest şi unii cam gălăgioşi şi cu pretenţii, la nord şi la sud, România, dornică de o caldă protecţie, s-a aruncat disperată şi sedusă în braţele „Marelui licurici”.

Iar de aici încolo începe marele jaf… Ne-am întors astfel iar în istorie, cu mai bine de 40 de ani în urmă. Schimbaserăm doar stăpânul. Şi la tot ce a început să ni se ia, n