Numărul bolnavilor de diabet a crescut de peste două ori, la nivel mondial, în ultimii 30 de ani. Aceasta este concluzia oamenilor de ştiinţă de la Imperial College London şi a experţilor de la Harvard University din SUA, care au analizat datele de la 2,7 milioane de persoane din întreaga lume, folosind tehnicile statistice pentru a proiecta o cifră la nivel mondial, informează bbc.co.uk.
Astfel, s-a constatat că numărul total al persoanelor care se confruntă cu această boală, indiferent de forma ei, a crescut de la 153 de milioane la 347 de milioane.
"Diabetul este o boală tot mai comună peste tot în lume. Dacă nu dezvoltăm programe mai bune pentru detectarea celor care prezintă un nivel de zahăr ridicat în sânge şi dacă nu instituim metode de ajutor pentru ca aceştia să-şi poată controla greutatea, diabetul va continua să se impună ca o povară majoră la nivelul sistemelor de sănătate de la nivel global", a declarat Majid Ezzati, coordonatorul studiului de la Colegiul Imperial din Londra.
Diabetul poate duce la degradarea rinichilor şi poate cauza, în cele din urmă, orbirea. Această boală poate fi responsabilă şi pentru apariţia afecţiunilor cardiovasculare şi pentru apariţia accidentului vascular cerebral. În plus, diabetul este responsabil de moartea, în fiecare an, a trei milioane de persoane.
În urma analizelor realizate, cercetătorii au ajuns la concluzia că cele mai multe cazuri de diabet au fost cele de tip 2, care este asociat de cele mai multe ori cu stilul de viaţă al unei persoane şi cu obezitatea.
Dintre ţările dezvoltate, cea mai mare prevalenţă a bolii se înregistrează în America. Rata de diabet este relativ scăzută în Europa de Vest, cel mai probabil din cauza dietei specifice zonei, sunt de părere experţii.
Tratamentul de specialitate este şi el unul destul de costisitor, după cum reiese din datele IMS Health, o com