Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arta in imobiliare: Putini investitori inteleg ca arhitectura poate vinde proiectul

Publicat in Wall-Street.ro, marți 28 iunie 2011 ·

Foarte putini investitori imobiliari inteleg ca arhitectura poate vinde proiectul, motiv pentru care traiesc inca in lumea cantitativului strict, este de parere Vlad Gaivoronschi, presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania, filiala Timis, si cel care a proiectat parcul de afaceri City Business Centre din Timisoara.

Orasele din Austria pot fi exemple foarte bune pentru dezvoltarea centrului istoric, spune Vlad Gaivoronschi (foto), conferentiar la Facultatea de Arhitectura din Timisoara si presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania, filiala Timis. El ia ca repere Viena, dar si Linz sau Innsbruck, unde exemplele de dezvoltare arhitecturala provin din zona istorica.

“Pentru o dezvoltare armonioasa, dar care sa genereze valoare de business, trebuie sa evitam sa mumificam istoria, traditia. Acesta este marele risc pentru noi. Avem tendinta sa cadem dintr-o extrema in alta, de la planuri urbanistice care neglijeaza trecutul, la altele care sunt orientate doar spre traditie”, sustine Gaivoronschi.

Arhitectul este de parere ca, in acest plan, cheia succesului consta in proiectele inovative care sa nu mimeze trecutul, ci sa-l puna in valoare introducand facilitati si dispozitive moderne, dar in armonie cu elementele traditionale.

Un alt factor cheie in dezvoltarea imobiliara o reprezinta parteneriatele public-private, prin intermediul carora pot fi dezvoltate proiecte complexe, insa legea privind aceste parteneriate este foarte noua (n.r: Legea PPP a fost publicata in octombrie 2010), iar exemplele lipsesc.

“Ca arhitecti, le asteptam cu mare interes, dar pana cand le vom avea, nu ne ramane decat sa ne uitam admirativ inspre orase precum Trier, din vestul Germaniei, care infloreste datorita unor astfel de parteneriate. Foarte putini investitori inteleg ca arhitectura poate vinde proiectul, poate de aceea traiesc inca in lumea cantit

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tânăr de 25 de ani mort după ce mașina sa a căzut în lacul Pantelimon. Bărbatul nu avea permis auto

Ziare.com acum 20 minute
Un tânăr de 25 de ani a murit sâmbătă dimineaţă, 21 septembrie, după ce maşina pe care o conducea a căzut în lacul Pantelimon, din Capitală. Poliţiştii au constatat, în urma verificărilor, că bărbatul nu deţinea permis de conducere. ”La data de 21 s

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 2 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Cum a rămas Lidia Buble fără permis. Artista are din nou probleme cu Brigada Rutieră

Gandul acum 21 minute
Cântăreaţa Lidia Buble a fost sancţionată cu o amendă de 990 de lei şi cu suspendarea permisului de conducere după ce nu acordat prioritate într-o intersecţie din Sectorul 1 al Capitalei, potrivit unor surse din Brigada Rutieră. „La data de 20 septe

USR o cheamă pe Roxana Mînzatu în Parlament să spună ce vrea să facă în calitate de comisar european

Mediafax acum o ora
Deputatul USR Iulian Bulai, membru al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, solicită ca Roxana Mînzatu, desemnată drept comisar european din partea României, să meargă în Parlament pentru a-şi prezenta viziunea pentru portofoliul

Rusia anunţă că apărarea antiaeriană a doborât 101 drone ucrainene deasupra câtorva dintre regiunile sale

Adevarul acum o ora
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că apărarea antiaeriană a doborât în cursul nopţii 101 de drone ucrainene deasupra câtorva regiuni de pe teritoriul Federaţiei Ruse, atacuri soldate cu pagube limitate şi nicio victimă.

Campania Kamalei Harris a cheltuit în august de aproape trei ori mai mult decât cea a lui Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Campania electorală a Kamalei Harris a cheltuit de aproape trei ori mai mulţi bani decât a făcut-o cea a rivalului său, Donald Trump, în august, reducând avantajul financiar al democraţilor înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, potrivit

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum 3 ore
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum 2 ore
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 5 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Hezbollah confirmă că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi / Ibrahim Aqil conducea forţa Al-Radwan, unitatea de elită a Hezbollah

G4Media acum 5 ore
Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a confirmat vineri seara că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi, Ibrahim Aqil, la câteva ore după un anunţ din partea statului evreu, relatează AFP, transmite Agerpres. Aqil, „unul dintre marii n

Vremea

București
acum

24°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

25°
sâm.

16°/25°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°