Guvernele trebuie să asigure în mod unitar apărarea şi promovarea intereselor colectivităţii naţionale în armonie cu cele ale comunităţilor locale. În acest sens, ele pot opta pentru o organizare cât mai centralizată, recunoscându-se cât mai puţin competenţe în gestionarea intereselor proprii pentru colectivităţile locale, sau să aloce mai multe puteri de ordin administrativ (şi aici, aspectul financiar este cel mai important) acestora din urmă. Astfel, centralizarea corespunde conceptului de unitate administrativ-teritorială / circumscripţie, deoarece voinţa centrului politico-administrativ al statului trebuie să se îndeplinească pe întreg teritoriul în mod unitar. În situaţia analizei respectării intereselor locale, conceptul care le guvernează este colectivitatea locală organizată juridic, cu competenţe administrative stabilite şi care beneficiază de mijloace economice necesare îndeplinirii intereselor lor. Trebuie menţionat că raportul dintre cele două poziţii se face doar prin Constituţie, urmând ca legile să detalieze apoi tabloul acestora.

Dimensiunea statelor este principalul criteriu al acestei operaţiuni, principalele caracteristici avute în vedere fiind suprafaţa teritoriului naţional, formele de relief care prezintă obstacole în depăşirea cu lejeritate în cadrul diferitelor tipuri de transport, densitatea demografică, precum şi forţa economică a diferitelor colectivităţi locale. Astfel, întotdeauna graniţele unităţilor administrative interne sunt legate de marile fluvii / râuri, lanţurile muntoase, oraşe cu cel puţin un milion de locuitori – acestea având în majoritatea statelor legi speciale de organizare, fiind identificate şi prin circumscripţii administrative speciale.

Densitatea demografică, prin raport cu suprafaţa unui stat, relevă un aspect: cu excepţia Chinei, toate statele care au peste 3 milioane km pătraţi sunt organizate în fed