Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia, scoasă la vânzare. Populaţia se revoltă împotriva guvernului

Publicat in Cotidianul, marți 28 iunie 2011 ·

Zeci de mii de manifestanţi au atacat clădirea Mininsterului elen de Finanţe şi au incendiat maşini în Piaţa Constituţiei din Atena în prima zi a unei greve generale de 48 de ore, organizată cu puţin înainte ca Parlamentul să decidă adoptarea unor noi măsuri de austeritate. Fără acestea, Grecia ar deveni prima ţară din zona euro care va intra în incapacitate de plată.

Tinerii protestatari greci s-au ciocnit cu poliţia, la Atena, iar forţele de ordin au folosit gaze lacrimogene pentru a calma mulţimea. La Atena au fost mobilizaţi 5.000 de poliţişti pentru 20.000 de manifestanţi, în timp ce la Salonik au iesit în strada 8.000 de oameni.

FMI refuză să acorde Greciei o tranşă de 12 miliarde de dolari dintr-un împrumut de 110 miliarde, dacă nu vor fi adoptate noi măsuri de austeritate şi privatizare. Situaţia este într-atât de disperată, încât peremierul socialist Georgios Papandreou a asemănat adoptarea măsurilor cu un gest patriotic. Altfel, ţara va intra în incapacitate de plată, iar previziunea lui Nouriel Roubini privind prăbuşirea monedei euro în următorii doi ani se poate adeveri. Guvernul are o majoritate de doar 5 mandate.

Ceea ce pentru parlamentari poate fi "patriotism", pentru poporul elen este de neacceptat. Măsurile de austeritate presupun impunerea unei "taxe de criză" de 1-5%, coborârea pragului de impozitare a salariilor mici va fi redus de la un venit de 12.000 de euro pe an la 8.000 de euro pe an. Pe lângă aceasta, alţi 750.000 de funcţionari publici for fi disponibilizaţi. Măsurile acestea ar urma să vina pe fondul unor creşteri succesive ale TVA-ului, a dispariţiei celui de al 13-lea şi al 14-lea salariu, a reducerii salariului minim la circa 500 de euro pe lună şi al scumpirii exagerate a bunurilor de largă folosinţă, care acum sunt cu 30% mai scumpe decât în Occident.

La fel de adevărat este că mulţi dintre grecii nemulţumiţ

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 33 minute
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum 38 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 3 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Când am putea reveni la „taxe mai comode”. Vicepremierul Dragoș Anastasiu a avansat un nou termen

Adevarul acum 47 minute
În contextul actualelor măsuri de austeritate, România ar putea reveni la un regim fiscal mai relaxat până la finalul anului viitor, dacă va exista predictibilitate și dacă Guvernul va continua reformele necesare, a declarat vicepremierul Dragoș Ana

Ursula Von der Leyen a cerut Chinei să pună capăt „sprijinului său de neclintit” pentru Rusia în războiul său împotriva Ucrainei şi să respecte regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a insistat marţi, la Strasbourg, că China trebuie să pună capăt „sprijinului neclintit” pentru Rusia în războiul său împotriva Ucrainei şi să

Incident șocant în Italia: Bărbat aspirat de motorul unui avion pe aeroportul din Bergamo

HotNews acum 25 minute
Aeroportul din Bergamo, care oferă legături aeriene low-cost spre și dinspre Milano, aflat în apropiere, a fost închis temporar, marți, după ce un bărbat a murit după ce a intrat pe pista, chiar când un avion se pregătea de decolare, informează Reut

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum 2 ore
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 6 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Accident tragic pe Centura Capitalei! Impact devastator între un camion și un autoturism. Circulația blocată

Cancan acum o ora
Scene de coșmar pe Centura Capitalei, acolo unde un autoturism a fost efectiv făcut praf de un camion care a pătruns pe contrasens. Totul s-a petrecut în plină zi, iar impactul a fost atât de violent încât șoferul mașinii a rămas prins între fiare.

Vremea

București
acum

36°
mar.

21°/36°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°